Praznice Împaratesti cu data schimbatoare

0
2848
Praznice Împărăteşti cu dată schimbătoare

Învierea Domnului
(Paştele)
Paştile sau sărbătoarea anuală a învierii Domnului.

Sărbătoarea Paştilor guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului bisericesc (liturgic). De data ei e le¬gată ordinea (succesiunea) şi denumirea duminicilor şi a săptămânilor de peste an, cu evangheliile şi apostolele care se citesc la Liturghie în tot cursul anului, ordinea celor 11 pericope evanghelice care se citesc la Utreniile duminicilor, cu luminândele şi stihirile evanghelice respective, precum şi ordinea celor opt glasuri ale cântărilor Octoihului.

Se pare că numirea de Paşti a fost aplicată de primii creştini la început come¬morării anuale a Cinei celei de taină, care avea loc în seara zilei de 13 Nisan sau în Joia dinaintea Duminicii Învierii şi constă dintr-o masă rituală, care imita Cina şi era însotita de serviciul Sfintei Euharistii. Şi precum la evrei această numire s-a aplicat mai târziu la întreaga săr¬bătoare a azimilor, care ţinea şapte zile (14 Nisan seara – 21 Nisan seara), tot asa la creştini ea a trecut de la comemorarea Sfintei Cine la aceea a morţii şi a învierii Domnului.

Troparul Invierii

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!



Intrarea Domnului în Ierusalim
(Floriile)

Primul praznic împărătesc cu dată schimbătoare, din cursul anului bisericesc, este Duminica Stâlpărilor sau a Floriilor. Este sărbătoarea care ne aminteşte întrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Patimi (Matei XII, 1- 10 şi Ioan XII, 12-18).

Troparul Intrării Domnului în Ierusalim

Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o,
pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule.
Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând,
Ţie, Biruitorului morţii, strigăm:
Osana Celui dintru înălţime!
Bine eşti cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.

 


 

Înălţarea Domnului
(Ispasul)

Numit în popor şi Ispas, cade totdeauna în Joia săptămânii a şasea după Paşti, adică la 40 de zile după înviere, când Domnul S-a înalţat la cer (vezi Marcu XVI, 19 ; Luca XXIV, 50 si Fapte I, 2-12). Este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, despre care amintesc Constituţiile Apostolice. Cea mai veche menţiune despre această sărbătoare o găsim la Eusebiu al Cezareei, în opera lui Despre sărbătoarea Paştilor, compusă spre 332, dar aci se arată că înalţarea era sărbătorită pe atunci în Orient nu în ziua a 40-a după Pasti, ci în a 50-a (odată cu Rusaliile), cum atesta şi alte mărturii din sec. IV, că Egeria.

Troparul Înaltarii Domnului
Înalţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduinţa Sfântului Duh, încredinţându-se ei, prin binecuvântare, că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii.

Sfânta Treime
(Duminica Mare sau Cincizecimea)

Conform tradiţiei după care, în ziua următoare marilor praznice, sărbătorim persoanele care au avut un oarecare rol în săvârsirea lui, a doua zi după Duminica Pogorârii Sfântului Duh, adică în Lunea Rusaliilor, Biserica ortodoxă prăznuieste pe Sfântul Duh, a treia persoană a Sfintei Treimi, precum indică Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii : „întru această zi, prăznuim pe însusi Preasfântul şi de viaţă făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu…”. În calendarele româneşti de perete această zi e trecută ca sărbătoarea Sfintei Treimi.

Troparul Pogorârii Duhului Sfânt
Binecuvântat eşti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînţelepţi pe pescari ai arătat, trimiţându-le lor Duhul Sfânt, şi printr-înşii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ţie.