O dioceza catolica va plati 13 milioane dolari canadieni despagubire pentru victimele abuzurilor sexuale

0
223
O dioceză catolică va plăti 13 milioane dolari canadieni despăgubire pentru victimele abuzurilor sexuale
Eparhia de Antigonish, din provincia canadiană Noua Scoţie (est), a acceptat să plătească 13 milioane de dolari canadieni (12 milioane de dolari americani), celor 15 victime abuzate sexual de către un preot, a raportat vineri postul public de televiziune.
Episcopul de Antigonish, Raymond Lahey, a prezentat scuzele eparhiei, victimelor şi familiilor acestora, în faţa camerelor de luat vederi, ale postului public de televiziune CBC.
„Vreau să exprim oficial scuzele noastre, fiecărei victime şi familiilor acestora afectate de abuzurile sexuale”, a spus el, adăugând că „nu şi-ar fi imaginat vreodată că se va confrunta cu astfel de greşeli.”
Acesta este un acord amiabil, cu scopul de a rezolva o problemă adusă în justiţie cu 5 ani în urmă. Episcopul a evocat sacrificiile financiare care vor fi necesare pentru ca parohienii din dioceza catolică să plătească aceste despăgubiri, victimelor. Nicio asigurare nu acoperă acest tip de situaţie, a spus el.
Preotul acuzat de abuzarea mai multor minori, a murit în anul 2004, la scurt timp după descoperirea faptei.