În multe scoli catolice din Marea Britanie învata mai multi musulmani decât romano-catolici

0
345
În multe şcoli catolice din Marea Britanie învaţă mai mulţi musulmani decât romano-catolici
După cum a demonstrat un studiu recent, în 24 şcoli începătoare din nordul şi centrul Marii Britanii, elevii din familiile catolice, care frecventează regulat Biserica sunt în minoritate.
Aşa, în şcoala romano-catolică din Birminghem, mai puţin de 10 % dintre elevi (36 din 400), sunt catolici, în rest musulmani, iar într-o şcoală similară începătoare din Blakbern, printre elevi nu există practic nici un creştin, informează revista britanică Daly Telegraph.
Situaţie similară întâlnim şi în oraşe ca Oldem, Vulverghempton, iar în Solford, învaţă în genere, doar 7 copii creştini, astfel încât această şcoală se preconizează a fi exclusă din componenţa eparhiei locale, pentru ca în viitor aceasta să nu aibă statutul de catolică. De fapt, chiar şi părinţii de ani buni nu ajută această şcoală, iar administraţia şcolii nu este în stare să ofere copiilor educaţia tradiţională romano-catolică. Acestea sunt doar câteva exemple.
După cum arată practctica, părinţii copiilor de alte religii, deseori organizează clipe ale rugăciunii, în timp ce părinţii elevilor romano-catolici foarte rar îşi duc copiii la Biserică. În legătură cu acest studiu, se preconizează ca în cel mai scurt timp să se organizeze în fiecare şcoală anumite camere ale rugăciunii.
În linii generale, în 2300 şcoli romani-catolice din Marea Britanie majoritatea elevilor rămân romano-catolici. Aceste ultime date ne duce la ideia că totuşi, anumite şcoli romano-catolice mai lucrează după destinaţia lor.