Ca deasa impartasire cu Sfintele Taine este de folos si mantuitoare (Partea a II-a)

0
427
Că deasa împărtăşire cu Sfintele Taine este de folos şi mântuitoare (Partea a II-a)
Şi înainte de împărtăşire, şi când se împărtăşeşte şi după împărtăşire, Creştinul are mare folos de la Sfintele Taine, şi la suflet şi la trup. Inainte de împărtăşire, omul trebue să facă cuvenita pregătire, adică se spovedeşte, îşi înfrânge inima, se îndreptează, se umileşte, este atent la sine, se păzeşte pe cât este cu putinţă de gândurile pătimaşe şi toată răutatea. Deasemenea, se înfrânează, se roagă, priveghează se face mai evlavios şi se strădueşte la toată fapta bună gândindu-se ce împărat înfricoşat are să primească întru sine. Si mai ales când se gândeşte că potrivit cu pregătirea pe care a făcut-o va primi şi Harul din Sfânta împărtăşire. Este limpede că cu cât cineva face această pregătire mai des, cu atâta capătă şi mai mare folos. Iar când creştinul se împărtăşeşte, cine poate pricepe darurile şi harismele pe care le primeşte din Sfânta împărtăşire? Sau cum ar putea limba noastră cea slabă să le numere una câte una? De aceea să aducem iarăşi pe dumnezeeştii şi sfinţii Invăţători ai Bisericii să ni le spună una câte una cu gurile lor cele binegrăitoare şi însuflate de Dumnezeu.
Sfântul Grigorie Teologul spune: „Sfântul şi Preacuratul Trup al Domnului nostru, când, este bine primit şi cu vrednicie, celor ce se luptă le este armă, celor ce se îndepărtează de Dumnezeu întoarcere, pe cei bolnavi îi întăreşte, pe cei sănătoşi îi bucură, boalele le vindecă, sănătatea o ocroteşte. Prin Sfânta împărtăşanie, mai lesne ne îndreptăm, suntem mai îndelung răbdători în dureri şi suferinţe, cu mai multă căldură în dragoste, mai pătrunzători în cunoaştere, mai grabnici la slujire, mai iuţi şi mai grabnici la lucrarea darurilor. Iar celor ce nu se împărtăşesc le urmează toate cele dimpotrivă. Fiindcă nu sunt pecetluiţi cu Preacinstitul Sânge al Domnului nostru, precum spune iarăşi Sfântul Grigorie: „De atunci mielul se junghie şi se pecetluesc cu preacinstitul său sânge fapta şi cunoştinţa, adică obişnuinţa şi lucrarea, care sunt ca nişte pervazuri ai uşilor noastre, adică ale mişcărilor minţii noastre care se deschid bine la cunoştinţă şi se închid iarăşi ca uşile, din cunoaşterea înaltelor şi neajunselor înţelesuri”.
Sfântul Efrem Şirul scrie: „Să ne îndeletnicim, fraţilor, cu liniştea, cu postul cu rugăciunea, cu lacrimile, la sfintele slujbe cu lucrul mâinilor, la convorbirea cu Sfinţii Părinţi, în ascultarea adevărului, în auzirea Sfintelor Scripturi, ca să nu se înţelenească mintea noastră şi să crească mărăcinii gândurilor rele, dar mai ales să ne facem pe noi înşine vrednici de împărtăşirea cu Preacuratele şi Dumnezeeştile Taine, ca să se cureţe sufletul de gândurile necredinţei şi ale necurăţiei şi ca să locuiască întru noi Domnul şi să ne izbăvească de vicleanul diavol”.
Iar dumnezeescul Chirii al Alexandriei zice că prin Dumnezeeasca împărtăşanie, nu pot furii cei de gând, diavolii, să intre prin simţuri în inima noastră.
„Uşi ale casei să înţelegi simţurile, prin care intră în inimile noastre închipuirile tuturor lucrurilor şi se varsă într’ însă mulţimea nenumărată a poftelor. Pe aceste simţuri, proorocul Ioil le numeşte ferestre zicând: „Au vrut să intre tâlharii prin ferestrele voastre Pentru că nu erau unse cu preacinstitul Sânge al lui Hristos”. Si iarăşi: „Porunceşte Legea evreilor ca după ce vor junghia mielul, să ungă cu sângele lui uşorii uşilor şi pragurile de sus şi de jos arătând prin aceasta că prin Preacinstitul Sânge al lui Hristos păzim cortul nostru cel pământesc, adică trupul nostru, iar prin primirea împărtăşirii celei de viaţă făcătoare, izgonim dela noi omorîrea neascultării celei vechi şi astfel izgonim de la noi şi pe pierzătorul, prin folosirea Sângelui lui Hristos. Tot dumnezeescul Kiril zice în altă parte; că prin împărtăşanie ne curăţim de toată necurăţia sufletească şi căpătăm osârdie şi căldură pentru cele bune. Preacinstitul Sânge al lui Hristos nu numai că ne slobozeşte de toată stricăciunea, ci ne curăţeşte şi de toată necurăţia, care se ascunde în sufletul nostru şi nu ne lasă să ne răcim cu lenevirea, ci ne face calzi şi fierbinţi cu duhul. Sfântul Teodor Studitul, în chip minunat, descrie folosul pe care îl câştigă omul prin deasa împărtăşire: „Mult pot lacrimile şi umilinţa, ci mult mai mult decât toate şi împreună cu toate, Sfânta împărtăşanie are mare putere şi folos. De aceea nu mă pricep şi mă minunez văzându-vă aşa de lenevoşi să vă grăbiţi spre dânsa, ci numai Duminica vă împărtăşiţi, iar în altă zi deşi este Liturghie nu vă cuminecaţi. Si deşi când eram în Mănăstire, fiecare putea să se împărtăşească în fiecare zi dacă voia, iar acum când mai rar se săvârşeşte Liturghie, tot nu vă împărtăşiţi. Acestea vi le spun, nu că vreau să vă împărtăşiţi oricum şi la întâmplare, fără pregătire. Că scrie sfântul Apostol, să-şi cerceteze fiecare conştiinţa sa şi aşa să mănânce din Sfânta Pâine şi să bea din Sfântul Potir, că cine se împărtăşeşte cu nevrednicie, îi va fi spre osândă, Pentru că nesocoteşte să se apropie cu vrednicie de Sfântul Trup şi Sânge al Domnului, Deci nu spun aceasta, Doamne fereşte, ci spun să ne împărtăşim des, ci să ne curăţim cât putem cu dorinţa şi iubirea pe care le avem pentru sfânta împărtăşanie şi aşa curaţi să ne împărtăşim. Pentru că Sfânta Pâine, care s-a pogorît din Ceruri, adică Hristos, dăruieşte viaţă celor ce se împărtăşesc şi cine mânâncă din această Pâine, va trăi în veci. Căci spune Domnul: „Pâinea pe care Eu o voi da, este Trupul meu, pe care Eu îi voi da pentru viaţa lumii întregi”. Si iarăşi zice: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu, rămâne întru Mine şi Eu voi rămâne întru el”. Vezi dar netâlcuit? Nu numai că a murit pentru noi, ci si pe sine însuşi s-a gătit pe Sfânta Masă ca să ne împărtăşim cu El. Ce alt semn al multei Sale dragoste faţă de noi poate fi mai arătat decât acesta? Si ce altceva poate fi mai folositor pentru suflet decât ca să se împărtăşească?
Trebue apoi să ne gândim şi la acest lucru că din masa, din mâncările şi băuturile obişnuite omul mănâncă în fiecare zi, iar dacă se întâmplă să nu mănânce se amărăşte mult şi îi pare rău. Iar noi dacă ne depărtăm şi nu ne împărtăşim din masa cea duhovnicească a Pâinii Vieţii şi a Paharului nemuririi, această lipsire ni se pare un lucru neînsemnat? Si că acest gând nu este necuviincios şi fără minte? Iar dacă până acum s-a întâmplat acest lucru, pentru viitor, vă rog, fiilor, să ne păzim bine. Si ştiind cât de mare putere şi har are Sfânta împărtăşire, să ne împărtăşim des. Si dacă se întâmplă să fim la lucru, îndată ce auzim toaca să-l lăsăm şi să mergem să ne împărtăşim cu multă osârdie. Si această deasă împărtăşire într’ adevăr are să ne ajute, Pentru că ne păstrăm curaţi cu pregătirea pe care o facem. Iar dacă nu ne împărtăşim des, este cu neputinţă să nu ne robească patimile, pe când deasa Impărtăsire ne este este un bun însoţitor pentru viaţa de veci. Aşadar, fraţilor, dacă facem aşa cum ne poruncesc Sfinţii Părinţi şi ne împărtăşim des, nu numai că vom avea împreună lucrător şi ajutor dumnezeescul Har în această scurtă viaţă, ci şi pe îngerii lui Dumnezeu îi vom avea ajutători şi pe însuşi Stăpânul îngerilor şi îi vom izgoni departe dela noi pe protivnicii draci, precum spune dumnezeescul Hrisostom: „Ca nişte lei, care suflă foc, aşa ne întoarcem dela acea dumnezeească masă a Tainelor şi ne facem înfricoşaţi diavolului, pentrucă avem cu noi pe Stăpânul nostru, pe Hristos şi dragostea pe care El ne-a arătaţ-o. Sângele acesta luminează icoana cea împărătească a sufletului nostru, adică mintea noastră, cuvântul şi duhul. Sângele acesta naşte bunătatea şi frumuseţea cea mai presus de fire; nu lasă să se vestejească bunul neam şi strălucirea sufletului, pe care îl adapă şi îl hrăneşte adesea. Sângele acesta când este primit cu vrednicie, izgoneşte pe draci şi îi depărtează de la noi şi chiamă la noi pe îngeri şi pe Stăpânul îngerilor.
Căci când văd Sângele cel stăpânesc, dracii fug, iar îngerii aleargă şi ne ajută. Acesta este mântuirea sufletelor noastre, cu acesta se bucură sufletul, cu acesta se Înfrumuseţează, cu acesta se încălzeşte. Sângele acesta face mintea noastră mai luminoasă decât focul, acesta face sufletul mai frumos decât aurul. Cei ce se împărtăşesc cu Trupul acesta stau împreună cu îngerii, cu Arhanghelii şi cu Puterile cele de sus, fiindcă sunt îmbrăcaţi cu acea haină împărătească şi au cu ei armele cele duhovniceşti. Dar încă n-am spus darul cel mai mare: Cei ce se împărtăşesc pe însuşi împăratul îl poartă. Vezi, iubitul meu frate, ce minunate daruri primeşti dacă te împărtăşeşti des? Vezi cum cu deasa împărtăşire se luminează mintea, se străluceşte cugetarea, se curăţă toate puterile sufletului? Dacă vrei să omori şi patimile trupului, mergi adesea să te împărtăşesti şi o vei dobândi. Ne încredinţează de aceasta şi Sfântul Kiril al Alexandriei: „Impărtăşeşte-te cu Sfânta Cuminecătură crezând că ne eliberează nu numai de moarte, ci şi de toată boala pe care o avem. Fiindcă atunci când Hristos locueşte în noi, prin deasa împărtăşanie, adoarme şi vestejeşte războiul cel sălbatec al trupului şi aprinde evlavia cea cătră Dumnezeu, iar patimile le omoară. Aşa dar fără deasa împărtăşire nu ne putem elibera de patimi şi să ne suim la înălţimea nepătimirii. Aşa cum evreii, dacă nu ar fi mâncat Pasca în Egipt, nu s-ar fi putut elibera din robia lui. Egipt însemnează viaţă împătimită. Si dacă nu ne împărtăşim des (dacă ar fi cu putinţă şi în fiecare zi) cu preacinstitul Trup şi Sânge al Domnului nostru, nu putem să ne eliberăm de faraonii cei de gând. Precum acelaşi dumnezeesc Kiril al Alexandriei zice: „In vremea când israiltenii erau robi la Egipteni, au junghiat mielul şi au mâncat Pasca. ceea ce era semn că sufletul omului nu poate în alt fel să se slobozească din tirania diavolului decât numai prin împărtăşirea cu Trupul şi cu Sângele lui Hristos. Pentru că El însuşi ne spune în Sf. Evanghelie că dacă Fiul vă va elibera, veţi fi liberi. Si iarăşi zice: „…Abia atunci s-au eliberat cel din Israil, după ce au jertfit mielul în chipul lui Hristos, fiindcă în alt chip nu puteau să se elibereze şi orice eliberare nu se poate face decât numai cu Hristos. Deci, dacă vrem şi noi să fugim din Egipt, adică de posomorâtul şi prigonitorul păcat şi de faraon, adică de tiranul cel gânditor, precum zice Sfântul Grigorie Teologul şi să moştenim pământul inimii şi al făgăduinţei, trebue să avem şi noi, aşa cum aceia au avut comandant pe Iisus Navi, pe Domnul nostru Iisus Hristos, prin împărtăşirea cea deasă, ca să biruim pe Ha-nanei şi pe cei de alt neam, adica patimile cele nestâmpărate ale trupului şi pe Ghibeoniţi, gândurile cele înşelătoare, ca să stăm în oraşul Ierusalim, care se tâlcueşte sfânta Pace, spre deosebire de pacea lumească, după cuvântul Domnului nostru: Pacea mea vă dau vouă, nu precum o dă lumea v-o dau Eu (Ioan 14, 27). Adică Pacea mea o dau vouă, o ucenici ai Mei, adică cea sfinţită şi sfântă, nu aşa cum este pacea lumii, care adesea tinde şi spre rău. Deci rămânând în această pace sfântă, ne vom învrednici să luăm în inima noastră arvuna duhului, aşa cum şi apostolii, rămânând şi stând în Ierusalim, după porunca Domnului, au primit desăvârşirea şi Harul Duhului în ziua Cincizecimii. Fiindcă pacea este Harul care primeşte pe toate celelalte haruri dumnezeeşti şi în pace sălăşlueşte Domnul, precum zice proorocul llie că nici în vijelia cea mare şi năpraznică, nici în cutremur, nici în foc, ci în adierea de vânt uşoară şi paşnică, acolo era Domnul. Dar pacea nu o poate dobândi cineva fără să aibă şi celelalte virtuţi; deasemenea virtutea nu se agoniseşte fără lucrarea poruncilor, iar porunca nu se săvârşeşte fără de dragoste şi nici dragostea nu se reînoieşte fără Sfânta împărtăşire. Astfel că fără Sfânta împărtăşire zadarnic ne ostenim.
Fiindcă mulţi dela sine găsesc multe virtuţi, socotind că se vor mântui cu acestea, fără deasa împărtăşire, lucru care este aproape cu neputinţă. Fiindcă nu voesc să se supună voei lui Dumnezeu, de a se împărtăşi deseori, după rânduiala Bisericii, când se adună la fiecare Sfântă Liturghie. Acestora, le spune Dumnezeu prin proorocul Ieremia: „Pe Mine izvorul apei celei vii M-au părăsit şi şi-au săpat loruşi fântâni sparte, care nu ţin apă” (2,13). Adică m-au părăsit pe Mine Dumnezeul, care sunt izvorul apei celei dătătoare de viaţă, adică al virtuţii şi al Harurilor Sfântului Duh şi şi-au săpat în ei fântâni sparte în fund, care nu ţin apă. Si iarăşi zice prin proorocul Isaia: „In fiecare zi mă caută şi doresc să înveţe înţelepciunea Providenţei Mele, ca un popor drept, care a păzit poruncile lui Dumnezeu. Si spun: Pentru ce nu vezi, Doamne, când postim? Pentru ce nu vrei să ştii cât ne ticăloşim? Si răspunde Dumnezeu: Nu vă aud. Pentru că atunci când postiţi vă faceţi tot voile voastre cele rele. Un astfel de post Eu nu-l vreau, nici această ticăloşire. Ci chiar de-ţi vei încovoia gâtul ca un belciug şi de-ţi vei aşterne sub tine sac şi cenuşă, cu toate acestea un astfel de post nu primesc. Ci atunci sunt ostenelile primite şi faptele bune folositoare, când se fac după voia lui Dumnezeu. Si voia lui Dumnezeu este să facem aşa cum ne porunceşte Domnul nostru, Care ne spune: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică” (Ioan 6,54). Aceasta este nu numai poruncă, ci cap al tuturor poruncilor, Pentru că este săvârşitoare şi cuprinzătoare a tuturor poruncilor.
Astfel, iubitule, dacă doreşti să aprinzi în suflet dumezeescul dor şi să dobândeşti dragostea cea pentru Hristos şi cu aceasta să dobândeşti şi pe toate celelalte virtuţi, mergi des la Sfânta împărtăşanie şi ai să dobândeşti ceea ce doreşti. Pentru că este cu neputinţă ca să nu iubească cineva pe Hristos, când se împărtăşeşte adesea cu Sfântul Său Trup şi Sânge şi să nu fie iubit de Hristos. Deoarece lucrul acesta se face în chip firesc şi involuntar. Unii se miră de ce părinţii îşi iubesc aşa de mult copiii şi de ce copiii iubesc pe părinţi? Si zicem că nimeni nu s-a urât vreodată pe sine şi nici trupul său. Aşa şi copiii, fiindcă trupurilor lor îşi au fiinţa din trupurile părinţilor şi mai mult, fiindcă se hrănesc cu sangele mamei lor (şi când sunt în pântece şi după aceea, când se nasc, Pentru că laptele, din fire, nu este altceva decât sângele care s-a înălbit), de aceea zic că este lege a firii să iubească pe părinţii lor şi părinţii să iubească pe copiii lor, care s-au zămislit din însăşi trupurile lor. In aceiaşi chip, cei ce se împărtăşesc adesea cu Trupul şi cu Sângele Domnului nostru, în chip firesc îşi vor aprinde dorul şi dragostea faţă de El. Pe deoparte, Pentru că izvorîtorul şi făcătorul acela de viaţă Trup şi Sânge cu cât este împărtăşit mai des, cu atât aprinde spre dragoste pe cei ce se împărtăşesc, chiar de ar fi cei mai nemulţumitori şi învârtoşaţi cu inima; iar pe de altă parte, Pentru că cunoştinţa cea pentru dragostea de Dumnezeu, nu este un lucru străin de noi, ci în chip firesc este sămănată în inimile noastre, chiar când ne naştem trupeşte şi ne renaştem cu Duhul prin Sfântul Botez şi cu lesnire se aprind în flăcări acele puţine scântei fireşti, precum zice înţeleptul în cele dumnezeeşti Sfântul Vasile:
„împreună cu facerea omului, îndată se seamănă întru el o putere, care în chip firesc naşte dragostea cea cătră Dumnezeu. Pe această putere o lucrează săvârşirea poruncilor lui Dumnezeu cu grijă, o hrăneşte cu ştiinţa şi o desăvârşeşte cu harul lui Dumnezeu. Acest lucru al dragostei de Dumnezeu este unul, dar lucrează şi cuprinde pe toate celelalte porunci. Pe această putere firească a dragostei faţă de Dumnezeu o întăreşte, o creşte şi o desăvârşeşte deasa împărtăşire cu Trupul şi cu Sângele Domnului nostru. De aceea şi Sfântul Ciprian scrie că Mucenicii cind voiau să meargă la mărturisire, mai întâi se împărtăşeau cu Preacuratele Taine şi astfel întăriţi cu Sfânta împărtăşire, se aprindeau cu dragostea de Dumnezeu şi alergau în stadion, ca oile spre junghiere. Si pentru Trupul şi Sângele lui Hristos pe care le primiseră îşi vărsau propriul lor sânge şi îşi predau trupurile lor la tot felul de chinuri.
Ce alt bine doreşti creştine să dobândeşti şi nu-l dobândeşti din împărtăşirea cea deasă? Doreşti să prăznueşti în fiecare zi? Doreşti să faci luminatul Paşti oricând voeşti şi să te bucuri cu o negrăită bucurie în această viaţă amărîtă? Aleargă des la Sfintele Taine şi împărtăşeşte-te cu cuviincioasă pregătire şi o vei dobândi. Fiindcă adevăratul Paşte şi adevărata sărbătoare a sufletului este Hristos, Cel ce se jertfeste în Sfintele Taine, precum zice Apostolul şi dumnezeescul Hrisostom: „Sfânta şi marea Patruzecime (Postul mare) este o singură dată pe an. Dar Pastile le facem, adică ne împărtăşim de trei şi de patru ori pe săptămână; şi ca să zic mai bine, ori de câte ori vrem. Fiind că nu postul face Pastile, ci comuniunea şi împărtăşire care se face la fiecare Liturghie. Si că lucrul acesta este adevărat, auzi pe Sf. Pavel, care zice: „Că Hristos este Pastile nostru, care s-a jertfit din dragoste pentru noi. Deci ori de câte ori te împărtăşeşti cu curată conştiinţă, faci Pastile cele luminate. Nu Pentru că ai postit Patruzecimea, ci Pentru că te-ai împărtăşit cu Dumnezeeştile Taine.
De aceea cel ce nu este încă botezat, catehumenul, niciodată nu face Pastele (chiar dacă posteşte Patruzecimea), fiincă nu se împărtăşeşte. Precum şi dimpotrivă, creştinul care nu posteşte, face pastele când se împărtăşeşte, fie azi, fie mâine şi în orice timp se va cumineca. Fiindcă pregătirea cea mai bună şi aleasă pentru împărtăşire nu se judecă după respectarea timpurilor, adică după trecerea celor opt sau cincisprezece sau patruzeci de zile, şi atunci să ne împărtăşim. Nu, ci se judecă după curăţia conştiinţei. Deci cei ce nu se împărtăşesc postesc Pastele şi nu săvârşesc Pastile, precum zice acest dumnezeesc Părinte; şi nici nu pot să prăznuiască adevărat, nici duminicile, nici celelalte sărbători ale anului, toţi acei ce nu sunt pregătiţi în fiecare sărbătoare să se împărtăşească cu Trupul şi cu Sângele Domnului nostru, Pentru că nu au cu ei pricina sărbătorii, care este Preadulcele Iisus Hristos şi acea bucurie duhovnicească, ce se naşte din Sfânta împărtăşanie. Deci se înşeală cei ce socotesc Paşti şi sărbători bogatele artose, lumânările frumoase, tămâile înmirezmate, lucrurile de aur şi de argint cu care se împodobesc bisericile. Deoarece nu pe acestea le cera dela noi Dumnezeu ca prim şi principal scop, precum ne spune prin Proorocul Moisi: „Omule, ce cere dela tine Domnul şi Dumnezeul tău, decât numai aceasta: Să te temi de Domnul Dumnezeul tău. Să umbli în toate căile lui, să-L iubeşti şi să cinsteşti pe Domnul Dumnezeu din toată inima ta şi din tot sufletul tău, să păzeşti poruncile Domnului Dumnezeului tău şi îndreptările Lui”. Dar cuvântul nostru acum nu este să arătăm dacă sunt bune sau nu, cele ce se aduc la biserică din evlavie. Da, sunt bune şi acestea, dar împreună cu acestea trebue să aducem mai ales ascultarea de sfintele porunci ale Domnului şi pe aceasta să o cinstim mai mult decât pe toate. Precum zice proorocul şi împăratul David: „Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă şi smerita Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50,17). Iar Apostolul Pavel, în epistola cătră Evrei, zice în alt chip: „Jertfă şi prinos n’ai voit, ci trup mi-ai întocmit” (10,5), ceea-ce însemnează: O, Doamne, pe toate celelalte jertfe şi daruri nu voeşti să ţi le aduc, ci doreşti să mă apropii de Sfintele Taine şi să mă împărtăşesc cu Preasfântul Trup al Fiului Tău, pe care mi l-ai pregătit la Sfânta Masă, Pentru că aceasta este voia Ta. Dea-ceea voind să arate că este gata spre ascultare zice: „Iată, vin ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, şi Legea Ta înlăuntrul inimii mele am voit”. Adică, iată Doamne, vin să fac voia ta cu multă râvnă şi să împlinesc legea Ta cu toată inima mea. De aceea, dacă iubim mântuirea noastră, trebue să facem cu bucurie şi cu dragoste voia lui Dumnezeu, ca fiii şi nu ca robii, cu frică. Fiindcă frica păzeşte poruncile cele vechi, iar dragostea păzeşte pe cele evanghelice. Adică cei ai Legii păzeau poruncile şi hotărîrile Legii de frică, ca să nu fie pedepsiţi şi chinuiţi; pe când noi, creştinii, Pentru că nu mai suntem sub stăpânirea Legii, trebue să împlinim poruncile Evangheliei nu de frică, ci din dragoste şi ca fii trebue să facem voia lui Dumnezeu.
Iar voia lui Dumnezeu şi Tatălui, după bunăvoire şi înainte povăţuire a fost să facă trup Unuia născut Fiului Său şi Domnului nostru Iisus Hristos şi să-şi verse Sângele Său pentru mântuirea lumii, iar noi toţi creştinii să ne împărtăşim adesea cu Trupul şi cu Sângele Lui, Pentru că prin deasa împărtăşire, în această viaţă să fim păziţi de cursele şi vicleşugurile diavolului, iar când va ieşi sufletul nostru să zboare ca o pasăre în libertate şi bucurie la ceruri, fără nici o împiedicare din partea duhurilor celor din văzduh. Aceasta o adevereşte şi dumnezeescul Hrisostom zicând: „Si altcineva (mai înainte spusese că-i povestire cineva o altă vedenie) mi-a povestit un lucru, pe care nu l-a auzit de la altcineva, ci el însuşi s-a învrednicit să-l vadă şi să audă; adică aceia care la moartea lor se împărtăşesc cu Preacuratele Taine cu conştiinţa curată, când iese sufletul lor, îi înconjoară îngerii, pentru Darul împărtăşaniei şi-l suie la cer.
Deci şi tu, frate, Pentru că nu ştii când vine moartea, fie azi, fie mâine, ori în clipa aceasta, trebue să fii totdeauna împărtăşit cu Preacuratele Taine şi să te afli gata. Si dacă este voia lui Dumnezeu să mai trăieşti în viaţa aceasta, vei petrece cu Harul Sfintei împărtăşanii, o viaţă plină de bucurie, plină de pace şi însoţită de toate celelalte virtuţi. Iar dacă voia lui Dumnezeu este să mori, apoi cu Sfânta împărtăşanie vei trece cu slobozenie vămile dracilor care se află în văzduh, ca să te sălăşlueşti cu bucurie negrăită în locaşurile cele veşnice. Căci deoarece eşti totdeauna unit cu Preadulcele lisus Hristos, Atotputernicul împărat, şi aici ai să trăieşti o viaţă fericită, iar când vei muri, dracii au să fugă de la tine, ca trăsniţi iar îngerii îti vor deschide întrarea cerească şi te vor duce cu cinste până la tronul Preafericitei Treimi. O, măreţie, pe care o dobândesc creştinii din deasa împărtăşire, şi în viaţa aceasta şi în cea viitoare! Doreşti, Creştine, să ţi se ierte şi cele mai mici greşale, pe care ca un om le-ai greşii fie cu urechile, fie cu ochii? Apropie-te de Sfintele Taine cu frică şi cu inimă înfrântă şi ţi se vor lăsa, şi se vor ierta. Aceasta o adevereşte şi Sfântul Anastasie al Antiohiei: „De se va întâmpla să greşim, oare care greşale mici şi de iertat, ca nişte oameni ce suntem, fie cu limba, sau cu urechile, sau cu ochii sau ne înşelăm şi cădem în mândrie, sau în întristare sau în mânie, sau în altceva asemenea, să ne osândim pe noi înşine şi să ne spovedim lui Dumnezeu şi aşa să ne împărtăşim, crezând că Sfânta împărtăşanie ne curăţă de aceste păcate mici; dar nu şi de cele grele, rele şi necurate, pe care le-am făcut. Aceasta o mărturisesc şi mulţi alţi sfinţi. Sfântul Climent spune: „Impărtăşindu-ne cu cinstitul Trup şi cu cinstitul Sânge a lui Hristos, să mulţumim Celui ce ne-a învrednicit să ne împărtăşim cu Sfintele Sale Taine şi să-L rugăm să ne fie nu spre judecată, ci spre mântuire şi spre iertarea păcatelor”. Sfântul Vasile cel Mare zice: „Si ne învredniceşte, Doamne, a ne împărtăşi fără de osândă, cu preacuratele acestea şi de viaţă făcătoare Taine, spre iertarea păcatelor” (în rugăciunea dela Sf. Liturghie). Dumnezeescul Hrisostom: „Pentru că să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezirea sufletului şi spre iertarea păcatelor”. Si deşi spovedania şi facerea canonului pot ierta păcatele, totuşi este necesară Sfânta împărtăşanie pentru iertarea păcatelor. Deoarece aşa cum la o rană infectată se scot mai întâi viermii, apoi se taie părţile cele putrede şi se pune alifie pentru tămăduire, căci dacă o lasă revine din nou la starea dintâi; tot aşa este şi cu păcatul: spovedania scoate viermii, împlinirea canonului taie cele putrede, apoi Sfânta împărtăşanie este ca o alifie, care tămădueşte (Matei 12,45). Pentru că dacă nu va lua Sfânta împărtăşanie, bietul păcătos vine iarăşi la starea dintât şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia, mai rele ca cele dintâi. Auzi, creştinul meu, câte daruri primeşti de la deasa împărtăşire? Că şi păcatele tale cele neînsemnate, şi cele cunoscute ţi se iartă şi rănile ţi se vindecă şi te faci cu totul sănătos? Ce altceva este mai fericit decât să te pregăteşti ca să te împărtăşeşti totdeauna şi cu ajutorul şi cu pregătirea pentru dumnezeeasca împărtăşanie să te afli totdeauna slobod de păcate? Să fii curat, tu pământean pe pământ, aşa cum sunt curaţi şi îngerii în ceruri? Ce altă fericire poate fi mai mare decât aceasta? Cu toate acestea îţi voi spune una şi mai mare. Dacă, fratele meu, te apropii adesea de Sfintele Taine şi te împărtăşeşti cu vrednicie cu acel nestricat, cu acel preaslăvit Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos şi te faci un trup şi un sânge cu Hristos, puterea dătătoare de viaţă şi lucrarea acestui Preasfânt Trup şi sânge, la învierea drepţilor îţi va însufleţi şi trupul tău şi-l va învia nestricăcios, preaslăvit împreună cu al lui Hristos, precum scrie cătră Filipeni dumnezeescul Apostol zicând: „Care va schimba trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea trupului slavei Sale” (3,21). Toate aceste măriri şi daruri, aceste mari şi mai presus de fire bunătăţi, câte le-am spus până acum, le primeşte tot creştinul, când se împărtăşeste cu curată conştiinţă, cu dumnezeeştile Taine ale Preadulcelui nostru Iisus Hristos. Ba încă şi cu mai multe altele, pe care le lăsăm, pentru scurtarea timpului. Si iarăşi, după ce s-a împărtăşit omul, se gândeşte cu ce înfricoşate şi cereşti taine s-a cuminecat, este atent cu sine ca să nu necinstească Harul; se teme, se ruşinează şi îşi păzeşte gândurile, pune un început mai temeinic al vieţii virtuoase, se fereşte pe cât posibil de la tot răul. Apoi gândindu-se că peste, puţine zile iarăşi se va împărtăşi, îşi îndoieşte atenţia, adaogă râvnă peste râvnă, înfrânare peste înfrânare, priveghere peste priveghere, osteneli peste osteneli şi se nevoieşte cât poate. Fiindcă este constrâns din două părţi: pe deoparte, pentru ca cu puţin mai înainte s-a împărtăşit; pe de alta, pentru că peste puţin iară se va împărtăşi.
Sfântul Nicodim Aghiritul