Vreau sa cinstesc pe Dumnezeul meu

0
194
Vreau să cinstesc pe Dumnezeul meu

Marele împărat Napoleon uita adeseori de datoriile sale religioase. Când i s-a apropiat ceasul morţii, şi-a luat rămas bun de la medicii săi şi l-a chemat pe preotul Vignoli, căruia i-a zis:– Eu cred într-un singur Dumnezeu şi vreau să-mi împlinesc datoriile pe care le cere Biserica… După ce s-a împărtăşit, împăratul a zis generalului Montholom: – Sunt fericit că mi-am făcut datoria. Îţi doresc, generale, aceeaşi fericire la moarte. Când eram pe tron nu mi-am prea bătut capul cu cele religioase, pentru că puterea omenească mi-a luat minţile, dar de-ale credinţei totuşi nu m-am lepădat. Dangătul clopotelor îmi făcea plăcere şi vederea unui preot mă mişca. Am voit să fac din toate acestea un secret, însă aceasta e o slăbiciune. Vreau să cinstesc pe Dumnezeul meu.
Şi aşa a murit Napoleon, ca un creştin.

Grigorie Comşa, O mie de pilde