Un jurnalist, a fost concediat dupa o gluma facuta la adresa Papei

0
263
Un jurnalist, a fost concediat după o glumă făcută la adresa Papei
Un jurnalist al postului public de televiziune italian RAI, s-a trezit fără rubrica sa, în calitate de specialist în problemele Vaticanului, în urma unei glume făcute la adresa Papei Benedict XVI, care a generat mai multe controverse – a declarat ieri, marţi 14 iulie 2009, agenţia Ansa. Jurnalistul Roberto Balducci, care informa despre Vatican în jurnalul celui de-al treilea post de televiziune RAI (tg3), a glumit duminică pe seama audienţei Papei Benedict XVI, afirmând că probabil „4 auditori sunt încă prea mulţi, atunci când vorbim despre cei ce au încă răbdarea şi curajul să mai asculte cuvintele Papei.”
Într-o scrisoare adresată directorului jurnalului televizat al „tg3″, jurnalistul a reiterat respectul faţă de Vatican, regretând efectele acestei glume”, amintesc surse apropiate redacţiei RAI, citate de Ansa.
Cuvintele ziaristului au suscitat o polemică aprinsă, vice-preşedintele comisiei parlamentare de monitorizare RAI, Giorgio Merlo (Partidul Democrat, de stânga) denunţând „deriva anticlericală” a TG3.
Directorul Jurnalului, Antonio Di Bella, s-a scuzat luni, explicând purtătorului de cuvânt al Papei, rev. Federico Lombardi, că linia editorială a canalului a fost întotdeauna caracterizată de o mare atenţie şi un mare respect pentru Biserică şi pentru Papă.”
Rev. Lombardi a declarat că a „luat notă” de declaraţia directorului.
Decizia concedierii a fost „o decizie grea, dar a fost necesară”, a declarat marţi seara preşedintele Asociaţiei Telespectatorilor Catolici, Luca Borgomeo.
Personalitatea Papei este un subiect sensibil în Italia şi glumele sau criticile la adresa acestuia, nasc încă puternice controverse.