Seminar pentru promovarea valorilor-moral spirituale în mass-media la Manastirea Tabara

0
801
Seminar pentru promovarea valorilor-moral spirituale în mass-media la Mănăstirea Tabăra
În aceste zile, Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din satul Tabăra, raionul Orhei, găzduieşte seminarul ce îşi propune promovarea valorilor moral-spirituale în mass-media. Acest lucru este posibil datorită eforturilor comune depuse de Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove şi a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii de Stat din Moldova. La seminar sunt prezente atât feţe bisericeşti, cât şi profesori universitari şi studenţi din cadrul facultăţii mai sus menţionate.
Domnul Vlad Madan, lector universitar şi unul dintre organizatorii seminarului, a menţionat că printre scopurile propuse se numără cel de a instrui o pleiadă de tineri jurnalişti ortodocşi şi de a le prezenta şi un alt punct de vedere decât cel tradiţional asupra mass-media, a-i învăţa să scrie ştiri, reportaje, interviuri pe tematică religioasă. Unul dintre punctele de plecare ale acestui seminar fiind elaborarea corectă a acestor genuri, deoarece de multe ori se creează confuzii, confundându-se genurile jurnalistice.
Atunci când este vorba de selectarea instructorilor, s-a dorit îmbinarea părţii religioase cu cea laică, astfel fiind prezenţi, după cum s-a mai menţionat, feţe bisericeşti: călugări şi preoţi de mir, iar o bună parte din instructori fiind jurnalişti, conferenţiari universitari din cadrul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM, care au misiunea de a explica baza realizării corecte a materialelor jurnalistice, iar pe de altă parte vin teologii cu materia specifică pe care trebuie să o însuşească studenţii.
Arhimandritul Vasile Ciobanu, duhovnicul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, gazda oaspeţilor din capitală şi unul dintre participanţii activi la lucrările seminarului, a ţinut să menţioneze importanţa promovării valorilor moral-spirituale în mass-media, nevoia stringentă de consolidare a jurnalismului ortodox, prin îmbinarea armonioasă a ziaristicii ortodoxe cu cea laică.
Studenţii, la rândul lor, s-au arătat entuziasmaţi de participarea la seminar, dar mai ales de experienţele trăite în cadrul mănăstirii, un loc de linişte şi pace, potrivit mai mult decât oricare altul pentru înălţarea rugăciunilor spre Dumnezeu. Tot ei au spus că toate cunoştinţele căpătate aici, atât din partea teologilor, cât şi a jurnaliştilor, le vor fi de un real folos în activitatea lor profesională de mai departe.
De menţionat că seminarul cu asemenea tematică este la a doua ediţie, prima ediţie desfăşurându-se recent la Mănăstirea Frumoasa (9-14 iunie).
Nouă nu ne rămâne decât să sperăm că astfel de acţiuni binevenite şi necesare vor avea o lungă continuitate.
Nicolae Cîrlig
www.mitropolia.md