Nemusulmanii britanici se supun legii islamice

0
314
Nemusulmanii britanici se supun legii islamice
Cel puţin 5% din cazurile supuse medierii Tribunalului Musulman de Arbitraj din Marea Britanie nu fac parte din religia islamică. Aceste cifre arată că principiile legii islamice, Sharia, sunt din ce în ce mai acceptate în Marea Britanie, concluzie controversată formulată în trecut şi de arhiepiscopul de Canterbury. Episcopul, dr. Rowan Williams, observa că adoptarea unor aspecte ale legii islamice sunt „inevitabile”.
Tribunalul Musulman de Arbitraj mediază, de regulă, dispute între asociaţi în afaceri şi moschei în mai multe oraşe mari ale Marii Britanii, cum sunt Londra, Bradford, Birmingham sau Manchester. Cei care apelează la acest organism se supun de bunăvoie deciziilor de arbitrare, dar aceste hotărâri sunt legale şi sunt recunoscute în tribunalele naţionale britanice.
Un alt organism, Consiliul Islamic al Shariei, operează de mai mulţi ani în Londra.
Publicitate
Cei 7 judecători audiază numai cazuri de divorţ.
Un document al organizaţiei Civitas, informează ,,The Telegraph”, estimează însă că în toată Marea Britanie operează circa 85 de „tribunale”.