Le-au rugat în genunchi sa nu plece

0
199
Le-au rugat în genunchi să nu plece
Nouă măicuţe, care se află de şapte ani la Mânăstirea Cârnu, din localitatea buzoiană Pănătau, au fost rugate, în noaptea de miercuri spre joi, de zeci de localnici să nu plece către Mânăstirea Poiana Mărului. Şi asta pentru că enoriaşii nu au fost de acord cu decizia Episcopiei Buzăului şi Vrancei de a le transfera către noua locaţie. Enoriaşii s-au aşezat în genunchi în faţa maşinilor, sperând că le vor împiedica pe măicuţe să plece
După ce au aflat că măicuţele şi-au făcut bagajele şi se pregătesc de plecare, oamenii au încercat în fel şi chip să le determine să rămână în continuare la mânăstirea lor. Astfel că, în noaptea de miercuri spre joi, sătenii s-au aşezat în faţa maşinilor în care se aflau maicile, blocând singura cale de acces către lăcaşul de cult Poiana Mărului.
Maica stareţă Antonia a discutat ore în şir cu enoriaşii
Cu greu oamenii au renunţat la acţiunea lor: „Ne pare rău că vor ajunge la altă mânăstire, pentru că în toţi aceşti şapte ani ne-am ataşat foarte mult de măicuţe”. „Nu-i putem condamna pentru ataşamentul lor. Noi am înţeles misiunea nouă ce ne-a fost încredinţată, însă enoriaşii nu”, a declarat maica stareţă Antonia.
www.libertatea.ro