În Cuba activează 300 de loje masonice

0
551
În Cuba activează 300 de loje masonice

Aproape 29 mii de cubanezi sunt membri a mai bine de 300 joje masonice din diferite oraşe ale ţării, ocupându-se, cât nu ar fi de straniu, de activităţi umanitare, sociale, alte genuri de activităţi. Componenţa etnică a lojelor masonice este diversificat, defapt ca şi populaţia ţării. În Havana sunt concentraţi mai bine de 9000 membri. Ce este la fel de uimitor, faptul că aceştia activează deschis. Fiecare om poate să-şi recunoască apartenenţa la cultele masonice, informează revista „Tribuna”, comentând declaraţiile făcute recent de secretarul general al lojelor masonice Alberto Wiliam Rohas Aghilar. Lojele masonice au încătuşat cu reţelele lor toate provinciile încă de la sfârşitul secolului XVIII, în ele de obicei luând parte doar reprezentanţii elitei.
Pe banii acestora, în Havana, în 1955 a fost construit principalul templu a ordinului mason. După revoluţie, proprietatea masonilor a fost parţial naţionalizată, iar numărul acestora brusc a scăzut. Dar clădirea templului nu a fost închisă, astfel, acolo în prezent se află mai multe oficii de ministere.