Doi consateni despartiti de patru veacuri, uniti de adevar

0
363
Doi consăteni despărţiţi de patru veacuri, uniţi de adevăr
În aceste zile, când sunt consemnaţi 60 de ani din perioada cruntelor deportări, îmi amintesc cu durere în suflet de toţi cei nedreptăţiţi, dar mai mult de unchiul meu Gheorghe Briceag, care a trecut şi el calvarul pribegiei. Amintindu-mi de unchiul meu, îmi amintesc şi de faptul că sunt 460 de ani de la naşterea celebrului retor şi scolastic de la Mănăstirea Putna – monah Silvian Lucaci. Despre Lucaci am auzit pentru prima dată de la regretatul Gheorghe Briceag. M-a dojenit chiar că nu cunosc înaintaşii noştri, cu atât mai mult că ne este consătean, născut la 1548, acolo unde se varsă Ciuhurul în Prut, pe moşiile Movileştilor.
Acum, când unchiul meu Gheorghe nu mai este printre noi, am început să mă simt mai vulnerabilă la ceea ce se întâmplă în societate. Am început să caut reper printre cărţi. Şi l-am aflat în romanul scriitorului contemporan Mihail Diaconescu – «Adevărul retorului Lucaci». M-am bucurat să găsesc mult comun între aceşti doi consăteni, pe care-i despart patru veacuri, dar care au avut aceeaşi sete de dreptate şi adevăr. «Adevărul trebuie căutat insistent, chiar dacă ar fi la fundul mării» – îl auzeam adesea pe unchiul meu spunând celor disperaţi. Retorul Lucaci a murit şi el pentru adevăr…
S-a făcut cunoscut mai ales pentru «Pravila retorului Lucaci», numită şi «Pravila de la Putna». Este cel mai vechi manuscris cu caracter juridic păstrat şi, în plus, cel mai vechi text românesc cunoscut până la ora actuală. Acest manuscris se bazează pe legile ortodoxiei. Ideea că nu e în zadar să vrei să te faci mai bun în lumea aceasta a perpetuat în viaţa şi în scrierile lui Lucaci. Aceste scrupule morale au fost respectate şi promovate de ambii consăteni până la ultima respiraţie.
Numai faptele lor îi deosebesc
Silvian Lucaci a fost şi unul dintre cei mai mari promotori ai drepturilor omului, în baza pildelor biblice. În atricolul 1 al Declaraţiei Drepturilor Omului se spune: «Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi…» Să vedem ce îi învăţa retorul Lucaci pe tinerii de la Academia domnească de la Putna, a cărei rector a şi fost acum jumătate de veac:
«- Părinte retor, se ridică Costea Bunescu cel cuminte şi înţelept, se cade să se pedepsească cei de o seamă, unul pe altul, sau numai cel mai mare pe cel mai mic?
– Cine pe cine pedepseşte, îi făcu semn retorul să se aşeze, stă scris în lege. Când v-am dat să scrieţi din Pravila cuvioşilor părinţi după învăţătura sfântului Vasile cel Mare, aţi băgat de seamă ce amănunţit se arată acolo şi vinovăţiile, şi pedepsele… În faţa lui Dumnezeu oamenii sunt la fel… Numai faptele lor îi deosebesc…»
Ori ultimele cuvinte ale retorului, a cărui viaţă a fost studiată minuţios de M.Diaconescu, sunt mai aproape de formularea primului articol: «Noi vrem ca drepturile fiecăruia să fie mai puternice decât oamenii şi stăpânirile».
Cu drag despre unchiul meu, Gheorghe Briceag şi despre celebrul nostru consătean Silvian Lucaci,