Deficit si… redresare financiara, în 2008

0
440
Deficit şi… redresare financiară, în 2008
Finanţele „Sfântului Scaun” s-au redresat semnificativ în 2008, dar Statul Vatican a suferit datorită crizei mondiale, arată cifrele oficiale publicate în această sâmbătă. Vaticanul a înregistrat un deficit de 911.514 euro faţă de aproximativ nouă milioane de euro în 2007, se precizează într-un comunicat al Vaticanului, fără a se oferi explicaţii în legătură cu motivele cărora se datorează această îmbunătăţire a situaţiei.
Cu toate acestea, Statul Vatican a suferit, ca şi alte state, în urma crizei economice şi financiare”, încheind anul 2008 cu un deficit de 15 milioane de euro, subliniază comunicatul, spre deosebire de evidenţele din 2007.
Donaţiile Bisericii catre Papa, în special cu ocazia Sfinţilor Petru şi Pavel, s-au ridicat anul trecut la 75.78 milioane dolari, într-o uşoară scădere, datorită situaţiei economice – notează comunicatul de presă.
Cele mai importante contribuţii au fost ale catolicilor americani, italieni şi germani, dar raportat la numărul de catolici din ţările monitorizate, ar fi ale Coreei de Sud şi ale Japoniei, specifică sursa.
www.lacasuriortodoxe.com