Astazi are loc prima întalnire a presedintelui Obama cu Benedict al XVI-lea

0
240
Astăzi are loc prima întâlnire a preşedintelui Obama cu Benedict al XVI-lea
Preşedintele U.S., Barack Obama, v-a discuta astăzi cu Papa Benedict XVI, într-un spirit de sinceritate dar şi de înţelegere asupra unor probleme, pe marginea cărora cei doi au păreri diferite, cum ar fi avortul şi drepturile homosexualilor. „Cred că vom discuta franc”, a spus Robert Gibbs, purtătorul de cuvânt al lui Obama, la bordul avionului care îl ducea pe Preşedintele US în Italia, la Summit-ul ţărilor industrializate, ce va avea loc până vineri, când va fi urmat de o discuţie cu Papa Benedict al XVI-lea.
„Cred că există multe lucruri asupra cărora cei doi sunt de acord, şi pe care aceştia vor avea ocazia să le discute”, a spus Gibbs presei. El a amintit, ca exemple, aprobarea din partea Papei, a mâinii întinse de către preşedintele U. S. musulmanilor, sau reducerea armelor nucleare.
În ce priveşte alte subiecte, cum ar fi avortul, „chiar dacă nu au întru totul o aceeaşi viziune, pot avea loc progrese cu privire la o serie de probleme, precum sarcinile nedorite sau adoptia” a mai spus el.
Papa are „ocazia să vadă mai multe lucruri în lume şi cred că obţinerea sprijinului său în astfel de eforturi, evident, este importantă”, a continuat acesta.
Gibbs a mai amintit spiritul unui recent discurs al lui Obama, vizavi de religie şi avort. Într-un discurs, ţinut la prestigioasa Universitate Catolică Notre Dame (Indiana, de Nord) în data de 17 mai, Obama a recunoscut că, la un moment dat, punctele de vedere asupra unor probleme cum ar fi avortul, sunt incompatibile, dar cred că putem lupta pentru „ceea ce noi considerăm a fi just, fără să-i demonizăm pe cei ce au altfel de păreri în tabăra adversă”.