Lume soro, lume: Femeia cu suflet de pâine

0
405
Lume soro, lume: Femeia cu suflet de pâine
„Un singur băiat ne-a dat Dumnezeu şi acela fără de noroc. Parcă n-am făcut rău la nimeni, n-am stricat casa nimănui, dar nu ştiu de ce Cel de Sus ne-a pedepsit aşa de crunt. Acum nici nepoţicăi pe care o cresc de la trei luni nu-i pot face tutelă ca să pot primi un ban de la stat măcar pentru cele necesare la şcoală. Căci din salariul meu de 800 de lei nu ne ajunge…”, şi Agafia începu să rupă câte o filă din sufletul ei chinuit şi zbuciumat. Cum a cunoscut-o Viorel pe Mariana
Sunt vreo 15 ani de când Viorel al ei, care era tentat mereu să facă bine, s-a încurcat cu nişte băieţi ce se ocupau de traficul de cânepă şi mac. Până la urmă, a nimerit la poliţie, iar apoi la închisoare. Şi iată când stătea în izolatorul de detenţie preventivă, văzu printre închişi o puştoaică de vreo 14 ani foarte necăjită. S-a apropiat de ea şi-i zice: „Bine, noi suntem băieţi şi-am pornit în viaţă cu rele, dar tu ce cauţi aici?”. Fata printre lacrimi îi povesti: „ Sunt o copilă nenorocită. N-am nici mamă, n-am nici tată. Ne creşte o bunica oarbă. Mai am o soră şi un frate. Eu sunt cea mai mare şi m-a trimis bunica la Soroca să cumpăr nişte tacâmuri şi cuţite pentru bucătărie. Şi cum mergeam eu aşa pe stradă, nişte fete au tăbărât asupra mea. Ne-am întins noi oleacă, iar ele mi-au smuls geanta din mână şi, când au văzut acolo cuţite, au chemat poliţia şi au zis că am sărit la ele cu cuţitul. Uite-aşa am ajuns aici. Dar, crede-mă, nu-s vinovată!…”. Auzindu-i povestea, Viorel trimite prin cineva un bileţel acasă, rugând-o pe mama să vină la el. Când veni mama, el îi spuse: „Pe mine o să mă închidă. Dar este aici o fetiţă, te rog scap-o, că ea-i fără mamă şi fără tată şi o aşteaptă o bunică oarbă în sat. Să te duci la bunica ei şi s-o rogi să ţi-o dea ţie s-o îngrijeşti. Va sta în odaia mea.” A bătut Agafia pe la toate uşile. A scos-o din subsol pe Mariana şi a făcut întocmai aşa cum o rugase Viorel.
Groaznica poveste a Marianei
Ajunsă în casa părinţilor lui Viorel, fata le înşirui amarul vieţii ei: „Nu ştiu ce-o fi fost atunci între părinţii mei. Aveam şapte ani. Parcă-i văd şi acum. Se întorseseră de la o nuntă şi se certau urât de tot sub ochii noştri. Tata, cuprins de mânie, răcnea cu ură din toţi bojocii: „De ce-ai jucat atâtea jocuri cu Costică?!” Şi poc! poc! poc! pumnii cădeau ca ciocanele în capul mamei. Iar tâmplele lui tata zvâcneau, ochii-i scăpărau. La un moment dat, se aplecă, luă toporul de sub gard. Mama a ţipat… dar… numai atâta i-a fost… capul ei… zbură într-o parte. Preţ de câteva minute tata a rânjit fericit, apoi a pus mâna pe ştreangul ce atârna de copac deasupra corpului neînsufleţit al mamei, a băgat capul în el şi s-a spânzurat. De atunci, stăm în grija bunicii. După spaima ce am tras-o, am urmat tratament aproape un an la Bălţi”.
Copil conceput între pereţii închisorii
Uşor-uşor, Mariana devine membră a familiei lui Viorel. Şi-a cerut permisiunea să-i numească pe aceşti doi părinţi mamă şi tată. La care Agafia îi zise: „Dacă ţie ţi se lipesc buzele să ne numeşti aşa, noi la auzul acestor cuvinte minunate pe care nu le spui oricui o să ne simţim fericiţi”. Vom nota că Viorel fusese condamnat la cinci ani de închisoare şi-şi ispăşea pedeapsa la Cricova. Ori de câte ori mergeau părinţii să-l viziteze, mergea şi Mariana cu ei. Iar atunci când tinerii se întâlneau, îşi strângeau mâna, îşi spuneau cuvinte duioase. De la strângerea de mână s-a trecut la îmbrăţişări, de la îmbrăţişări – la sărutări pătimaşe, până când au ajuns şi la relaţii mai intime. Astfel, între pereţii închisorii de la Cricova, fu concepută fetiţa lor Carolina. Viorel şi-a anunţat părinţii prin scrisoare că degrabă vor fi bunei şi i-a rugat ca nu cumva s-o îndemne pe Mariana să întrerupă sarcina, că atunci când va ieşi din închisoare va înregistra căsătoria cu ea, vor face şi nuntă şi cumătrie. Şi iată, cu ajutorul lui Dumnezeu, Mariana născu o fetiţă. Şi deoarece nu legalizase căsătoria cu Viorel, îi făcu actele copilei după numele ei. Peste puţină vreme de la naştere, ea îşi luă micuţa şi se duse la bunica sa s-o mai ajute la gospodărie. Sora şi fratele munceau cu ziua pentru o bucată de pâine, căci sărăcia intrase în casa lor. Într-o zi, bunica îi telefonă Agafiei şi o invită la hram. Când s-au aşezat cu toţii la masă, bătrâna le zice: „Cuscrilor, faceţi-vă o pomană, luaţi-o, vă rog, pe Carolina la voi, iar pe Mariana lăsaţi-o să se ducă undeva în lume să facă bani, că tare ni-i greu”. Iar cuscrii au zis: „Bine!” şi au luat nepoţica de doar trei luni chiar în acea zi la Soroca. Cât s-au chinuit şi cum au îngrijit-o numai ei ştiu…
Mariana legalizează căsătoria cu un altul
Dar să vedeţi dumneavoastră cum se încurcă iţele. După doi ani de „câştig” prin Moscova şi Turcia, Mariana se întoarce acasă. Iar după două luni, îi declară Agafiei: „La noi nu merge relaţia. Eu şi cu Viorel nu ne înţelegem. Vreau să vă anunţ că mi-am înregistrat căsătoria cu un băiat din Bujărăuca (o mahala a Sorocii). Peste câteva zile, plecăm la Moscova şi el mi-a zis s-o luăm şi pe Carolina cu noi”. Părinţii lui Viorel au rămas trăsniţi, dar până la urmă n-au avut încotro. Cu multă durere şi lacrimi i-au dat-o pe Carolina. După aceea, nopţi în şir n-au mai putut dormi liniştiţi. Se uscau de dorul copilei. Dar Dumnezeu chiar şi atunci când doarme păzit de sfinţi îşi face lucrarea. Într-o zi, o colegă de serviciu de-a Agafiei vine şi-i spune că a văzut-o pe Carolina cu mânuţa întinsă printre gard, cerşind o bucată de pâine. Biata bunică, auzind de una ca aceasta, a alergat într-un suflet la casa cu pricina – casa părinţilor noului soţ al Marianei. Cele ce-i văzură ochii o întristară amarnic. Fetiţa, nepieptănată, cu hăinuţele murdare, flămândă ca vai de ea, dezmierda un motănaş. Stăpâna casei dormea beată în ogradă, stăpânul în aceeaşi stare – sforăia pe prag. Agafia, cu o durere neînchipuită, şi-a strigat nepoţica pe nume şi, după ce a îmbrăţişat-o cu dor, a dus-o de mânuţă acasă. Iar a doua zi s-a dus şi le-a spus „gospodarilor” că a luat fetiţa. Aceştia nu s-au emoţionat. Parcă atâta aşteptau. De atunci Carolina stă la bunica Agafia. A trecut deja în clasa a patra. Este o fetiţă cuminte şi silitoare la carte. Dar mereu are ochii trişti.
Ce-au mai făcut între timp ceilalţi eroi ai acestei istorii
Mariana continuă să stea la Moscova. A divorţat de cel de-al doilea soţ de la care a mai născut o fetiţă. Fetiţa stă la acei bunici alcoolici, iar ea s-a recăsătorit cu un om de afaceri din capitala Rusiei. Din vreme în vreme, vine şi-şi mai vede copiii, le aduce câte ceva, dar spune că, deocamdată, nu-i poate sprijini financiar. Viorel, după ce a ieşit în libertate, s-a căsătorit oficial cu o veche cunoştinţă. Aceasta i-a născut un fiu, care are acum patru ani. Dar n-a fost cu Doamne ajută ieşirea lui de după gratii. Peste puţin timp după aceea, a călcat din nou pe bec şi a mai încasat trei ani de închisoare. În septembrie, plin de boli şi suferinţe, se va întoarce acasă.
Şi numai Agafia, zdrobită de câte i-a dat Dumnezeu să tragă, se zbate alături de soţ gândind mereu la sănătatea unicului ei fecior, dar mai cu seamă la viitorul Carolinei. Duioasă ca cea mai bună mamă din lume, o acoperă pe nepoţică cu milă şi dragoste. Vrea s-o vadă pornită cu dreptul prin viaţă, să nu repete cumva povestea maică-si. Acum, însă, când soţul a rămas fără lucru, iar ea are un salariu de doar 800 de lei, se mistuie amarnic în lupta cu sărăcia. Nu poate primi un ban de la stat pentru că îngrijeşte de acest copil. Ne întreabă şi se întreabă: cum adică pentru copiii luaţi din orfelinate şi daţi sub îngrijire asistenţilor parentali se găsesc bani, dar pentru acest copil, care practic nu are nici mamă, nici tată, nu se poate găsi un cât de mic ajutor lunar măcar pentru cheltuielile legate de şcoală? A bătut de nenumărate ori pragul Consiliului raional, Direcţiei asistenţă socială, însă deocamdată fără niciun rezultat. Dar speră că până la începutul noului an şcolar Dumnezeu le va trimite cuget blând celor cu pâinea şi cu cuţitul şi ei se vor îndura să-i dea un ajutor social şi Carolinei.
Nina Neculce