În a doua Duminică după Rusalii se sărbătoresc Sfinţii Români

0
1112

În a doua Duminică după Rusalii se sărbătoresc Sfinţii Români

Azi, în cea de-a doua duminică după Rusalii, îi sărbătorim pe sfinţii români. Deşi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române există peste 1.200 de nume de sfinţi, doar 49 dintre aceştia au trăit pe teritoriul ţării noastre, fiind şi canonizaţi de biserică. Restul au fost preluaţi, de-a lungul timpului, din calendarul celorlalte biserici ortodoxe. Deşi prima slujbă de canonizare din BOR a avut loc acum aproape 500 de ani, la 16 august 1517, când Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului a fost trecut în rândul sfinţilor, biserica noastră naţională nu a oficiat asemenea acte pentru cei care au trăit şi au pătimit întru Hristos pe teritoriul ţării noastre decât în ultimele şase decenii, începând cu anul 1950.
De altfel, până în 1885, când şi-a proclamat autocefalia (adică independenţa), Biserica Ortodoxă Română era dependentă de Patriarhia din Constantinopol, abia în 1925 fiind ridicată, ea însăşi, la rangul de Patriarhie. Primul pas pe calea canonizărilor de sfinţi români a fost făcut în 1950, când, sub conducerea patriarhului Justinian Marina, au început lucrările privind canonizarea oficială a unor sfinţi ai neamului.
Ele s-au finalizat în şedinţa solemnă din 10 octombrie 1955, când au fost trecuţi în calendar 8 noi sfinţi români. Următoarea etapă importantă s-a derulat în iunie 1992, când calendarul nostru ortodox, prin hotărârea Sfântului Sinod, s-a îmbogăţit cu alţi 19 sfinţi români. În primii ani după 2000, BOR a înfăptuit alte 13 canonizări, pentru ca în martie 2008 să fie proclamaţi sfinţi alţi 9 mărturisitori şi trăitori în credinţa strămoşească.
Brâncovenii au fost decapitaţi de sultan
Domnitorul Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii şi cel mai apropiat sfetnic, Ianache Văcărescu, au fost decapitaţi pentru că nu au vrut să renunţe la religia ortodoxă în schimbul celei musulmane
Martiriul lui Constantin Brâncoveanu, domn al ţării Româneşti între anii 1688-1714, şi al fiilor săi este una dintre pildele cele mai înalte ale iubirii dreptei credinţe strămoşeşti din istoria ortodoxiei româneşti. Brâncoveanu a fost mazilit de turci, dus, la sfârşitul lunii martie 1714, cu întreaga familie la Istanbul, închis în temniţa Edicule („Şapte Turnuri” – n.r.) şi, supus la torturi cumplite, a acceptat să semneze actul de renunţare la aurul depus la Veneţia. La 15 august 1714, în prezenţa sultanului Ahmed al III-lea şi exact în ziua în care împlinea 60 de ani, Brâncoveanu a fost dus, împreună cu cei patru fii şi cu cel mai apropiat sfetnic, Ianache Văcărescu, la locul de execuţie, denumit „Chioşcul Mării”. Sultanul i-a încercat credinţa, oferindu- i viaţa în schimbul trecerii la mahomedanism.
«În credinţa mea vreau să închid ochii»
„Împărate! Averea mea, cât a fost, ai luat-o, dar de legea mea creştină nu mă las! (…) În credinţa mea vreau să închid ochii, eu şi feciorii mei”, a spus el. Apoi, satârul gâdelui a picat sângeros peste capetele Brâncovenilor, hărăzindu- le însă veşnica pomenire a credincioşilor, drept pentru care au fost canonizaţi de BOR la 20 iunie 1992, cu zi de pomenire la 16 august, pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Ioan Iacob cel Nou, sfântul care a trăit cel mai aproape de zilele noastre
A venit pe lume la 23 iulie 1913 în Crăiniceni, Botoşani. Dorind viaţă de pustnic, pleacă în ţara Sfântă. Aici stă, pe rând, într-o peşteră de lângă Marea Moartă şi, în vremea războiului, într-un lagăr de pe Muntele Măslinilor. Este numit conducător al schitului românesc Sf. Ioan Botezătorul de pe Valea Iordanului. Din 1953 se retrage cu un ucenic într-o peşteră din pustiul Hozeva. Bolnav, îşi scrijeleşte pe pereţii peşterii, cu câteva luni înainte, data decesului: 4 august 1960. Moare exact în ziua respectivă.

www.libertatea.ro