Duhul Sfânt ni Se face nouă casă şi noi casă Lui

0
307
Duhul Sfânt ni Se face nouă casă şi noi casă Lui
Minunea din ziua Cincizecimii s-a petrecut o dată în istorie şi a fost consemnată ca atare. Însă, mai mult decât orice altă minune, ea persistă şi se actualizează permanent în Biserică, devenind izvor de har, de putere şi viaţă dumnezeiască. La zece secole de la această minune răsunătoare, când harul Cincizecimii era căutat mai mult în profunzimea dogmelor sau în evocarea nostalgică a vremurilor apostolice, Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022), monah şi cărturar din Bizanţ, îşi surprinde contemporanii cu învăţătura şi modul său de viaţă. Pentru Sfântul Simeon, învăţătura despre Duhul Sfânt nu era o abstracţie inefabilă a tratatelor de teologie. Harul şi lumina Duhului Sfânt se primesc prin asceză, rugăciune şi viaţă curată. Şi numai cine se străduieşte a-L primi pe Duhul Sfânt în această viaţă poate spera într-o veşnicie plină de har şi comuniune dumnezeiască.
Răspunde-mi la întrebarea: Ce este Sfântul Duh? Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, după mărturisirea cea de obşte. Tu deci, urmând dogmelor Bisericii, zici la fel că Acesta e Dumnezeu. Deci zicând şi cugetând că Acesta e Dumnezeu adevărat, Care purcede din Dumnezeu adevărat, recunoşti că cei ce au pe Duhul Sfânt au, după mărturisirea de obşte, pe Dumnezeu Însuşi rămânând pururea în ei, aşa cum a spus Hristos către apostoli: „Iar dacă Mă iubiţi pe Mine, veţi păzi poruncile Mele şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă, ca să rămână cu voi în veac” (Ioan 14, 15-16). Iată deci că ai fost învăţat că Duhul rămâne şi locuieşte în veacuri nesfârşite. Căci, spunând „ca să rămână cu voi în veac”, arată că va fi veşnic şi fără sfârşit cu ei şi că e în chip nedespărţit cu ei în timpul de acum şi în veacul viitor.
Dar că dumnezeieştii apostoli şi toţi câţi L-au primit au şi văzut pe Duhul Sfânt, ascultă ceea ce urmează: „Duhul adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede pe El, nici nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi şi la voi rămâne” (Ioan 14, 17). Şi ca să cunoşti că şi pe Hristos Îl văd cei ce-L iubesc pe El şi păzesc poruncile Lui, ascultă pe Domnul Însuşi zicând: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte pe ele, acela este care Mă iubeşte. Iar cel ce Mă iubeşte pe Mine, iubit va fi de Tatăl Meu şi Eu îl voi iubi pe el şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21).
Cunoscut fie deci tuturor creştinilor că Hristos e nemincinos şi Dumnezeu adevărat şi că Se arată, după mărturisirea cea de obşte, celor ce-şi arată iubirea faţă de El prin păzirea poruncilor Lui. Căci aceasta a spus-o El Însuşi. Iar prin arătarea Sa, El le dăruieşte pe Însuşi Duhul Sfânt şi prin Duhul Sfânt iarăşi El Însuşi şi Tatăl Său rămân în chip nedespărţit cu ei. Iar unii ca aceştia nu grăiesc nimic de la ei. Cel ce spune că aceştia grăiesc ceva de la ei spune că e cu putinţă că precum un om ştie cele ale omului, la fel oamenii ştiu cele ale lui Dumnezeu. Dar atunci socotesc, fără îndoială, pe cei ce declară că grăiesc de la Duhul Sfânt – născocitori de mituri, ca unii ce nu sunt învăţaţi de Duhul. Pe de altă parte, ei spun că aceştia învaţă pe alţii despre cele pe care nu le-au văzut sau auzit, din propriile lor raţionamente. Dar trebuie ştiut că, dacă aceştia trăiesc în conglăsuire cu de-Dumnezeu-purtătorii părinţi de mai înainte, vorbesc şi ei în Duhul Sfânt şi cei ce nu cred lor, sau îi bârfesc, păcătuiesc faţă de Cel ce grăieşte prin ei.
Dacă voieşti, toate bunătăţile veşnice sunt în mâna ta
Ai fost învăţat însă, iubitule, că împărăţia cerurilor este în lăuntrul tău (Luca 17, 21), dacă voieşti, şi toate bunătăţile veşnice sunt în mâna ta. Grăbeşte-te deci să vezi şi să iei şi să dobândeşti în tine însuţi bunătăţile ce-ţi sunt rânduite şi să nu te lipseşti de ele prin închipuirea că le ai. Plângi, cazi la pământ; zi şi tu acum, ca odinioară orbul (Luca 18, 35): „Miluieşte-mă, Fiule al lui Dumnezeu, şi deschide-mi ochii sufletului, ca să văd lumina lumii (I Ioan 9, 5), adică pe Tine, Dumnezeule, şi să mă fac şi eu fiu al zilei (I Tesaloniceni 5, 5), şi nu mă lăsa, Bunule, nepărtaş de dumnezeirea Ta. Arată-mi-Te, Doamne, ca să cunosc că m-ai iubit ca pe unul ce am păzit dumnezeieştile Tale porunci, Stăpâne. Trimite pe Mângâietorul, îndurător, şi peste mine, ca să mă înveţe cele privitoare la Tine şi să-mi vestească mie cele ale Tale, Dumnezeule al tuturor. Luminează asupra mea lumina cea adevărată (Ioan 1, 9), Preamilostive, ca să văd slava Ta, pe care ai avut-o înainte de a fi lumea (Ioan 17, 5), la Tatăl Tău. Rămâi, cum ai zis, şi întru mine, ca şi eu să mă fac vrednic să rămân întru Tine în chip conştient şi să Te dobândesc în chip conştient întru mine. Binevoieşte să iei chip în mine (II Corinteni 4, 16; II Timotei 1, 1), Tu, Cel nevăzut, ca văzând frumuseţea Ta neapropiată, să port, Dumnezeule ceresc, chipul Tău şi să uit toate cele văzute. Dă-mi slava Ta, pe care Ţi-a dat-o Ţie, Preamilostive, Tatăl, ca să mă fac asemenea Ţie, ca toţi slujitorii Tăi, dumnezeu după har, şi să fiu împreună cu Tine neîncetat, acum şi pururea şi în veacurile nesfârşite”. Da, fratele meu iubit, crede şi fii convins că aşa şi aceasta este credinţa noastră. Crede, frate, că aceasta este a te naşte din nou (Ioan 3, 4) şi a te reînnoi şi a vieţui în Hristos.
Sau nu auzi pe marele Vasile spunând în cuvântul său de îndemn la Florii: „Nu doreşti, omule, să te vezi pe tine însuţi ajuns din bătrân tânăr?” (la Sfântul Botez ; P. G. 31, col. 432 D). Şi pe Pavel: „De e cineva în Hristos, e făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate noi s-au făcut” (II Corinteni 5, 17). Despre care „toate” se vorbeşte? Spune-mi. Oare s-a schimbat cerul sau pământul? Oare soarele sau stelele sau marea? Sau s-a făcut nou şi proaspăt ceva din cele ce se văd? Nu pot spune aceasta. Ci către noi şi pentru noi a spus aceasta. Căci, fiind morţi, înviem la viaţă; stricăcioşi, ne mutăm la nestricăciune; muritori, ne preschimbăm spre nemurire; pământeşti, ne facem cereşti; trupeşti şi având naşterea din trup, ne facem duhovniceşti, născuţi din nou şi rezidiţi în Duhul Sfânt.
Pecetea Sfântului Duh ni s-a dat încă de aici
Acestea sunt, deci, fraţilor, zidirea nouă în Hristos. Acestea se săvârşesc şi se fac în fiecare zi cu creştinii adevăraţi şi aleşi, care se fac părtaşi în chip conştient de toate acestea în parte, încă în trup fiind, cum am spus adeseori. Mai mult, ei nădăjduiesc să le moştenească acestea şi după moarte în chip deplin şi neîndoielnic, ajungând întregi în bunătăţile întregi, de care s-au împărtăşit aici. Căci suntem învăţaţi fără încetare că mâncăm şi bem pe Hristos, că-L îmbrăcăm şi-L vedem şi, iarăşi, că suntem văzuţi de El; şi ştim că-L avem în noi şi noi rămânem în El, că El e sălăşluit în noi şi noi sălăşluiţi în El, că El ni Se face nouă casă şi noi casă Lui, că noi suntem fii ai Lui şi El Se face Tatăl nostru; şi că El e lumină şi luminează în întuneric (Ioan 1, 5). Apoi mai zicem că noi Îl vedem pe El, după cuvântul „Poporul ce se afla în întuneric a văzut lumină mare” (Isaia 9, 1). Dar dacă toate acestea şi celelalte le învăţăm din dumnezeieştile Scripturi, precum s-a arătat, că se petrec în noi în timpul de faţă, al vieţii de aici, dar spunem că nu se petrec în noi nicidecum, sau se petrec, dar în chip tainic şi fără să simţim, fără să cunoaştem nimic din acestea, prin ce ne deosebim de cei morţi?
Nu vă predaţi pe voi unei astfel de credinţe, ca să coborâţi în prăpastia pierzaniei. Chiar dacă până acum n-aţi nădăjduit să câştigaţi o simţire a acestor fel de bunătăţi şi de aceea nu aţi căutat-o, cel puţin de acum înainte, odată ce credeţi că acestea sunt adevărate şi în conglăsuire cu dumnezeieştile Scripturi, trecând prin toate acestea, fiţi încredinţaţi că pecetea Sfântului Duh (Efeseni 1, 13) ni s-a dat încă de aici, în chip conştient, celor ce credem. Şi odată ce credeţi, alergaţi, ca să luaţi (Filipeni 3, 12), luptaţi-vă, dar nu ca bătând aerul (I Corinteni 9, 27). Şi pe lângă acestea, „cereţi şi vi se va da; bateţi şi vi se va deschide” (Matei 7, 7), fie aici, fie în veacul viitor.
Să dobândim atât bunătăţile cele de aici, cât şi pe cele viitoare
Deocamdată, primiţi învăţătura, deocamdată pocăiţi-vă, faceţi ascultare, postiţi, plângeţi, rugaţi-vă. Prin acestea şi prin unele ca acestea alergaţi, străduiţi-vă, urmăriţi, căutaţi, bateţi, cereţi, neîntorcându-vă spre nimic altceva, până ce veţi lua, până ce veţi apuca, până ce veţi primi, până vi se va deschide şi veţi intra, până veţi vedea înlăuntrul camerei de nuntă pe Mirele, până veţi auzi: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune” (Matei 25, 21), până vă veţi face fii ai luminii şi fii ai zilei. Dar, înainte de a fi văzut, şi luat, şi pătimit acestea, să nu vă amăgiţi pe voi înşivă şi să socotiţi pe nedrept că sunteţi ceva, nefiind nimic (Galateni 6, 3).
Şi să nu vă închipuiţi, fiind căzuţi din conştiinţă, că sunteţi duhovniceşti, înainte de a fi luat pe Duhul Sfânt. Să nu vă grăbiţi, din această pricină, a primi, fără înţelepciune, gânduri străine şi să urcaţi la egumenii şi la posturi de conducere şi să vă apropiaţi de preoţie, fără frică, şi să vă dedaţi fără ruşine la zeci de mii de uneltiri pentru a ajunge la mitropolii şi la episcopii, ca să păstoriţi poporul Domnului. Ci, rogu-vă, luaţi aminte la voi, cugetând la cele de sus, căutând cele de sus şi dorind cele de sus, neîngrijindu-vă de nimic din cele pământeşti, înainte de a-L fi luat pe Acela.
Da, rog iubirea voastră, să dispreţuim toate relele văzute; să ne scuturăm de toate cele trecătoare, să ne scârbim de toate cele pătimaşe şi vătămătoare, ca să dobândim atât bunătăţile cele de aici, cât şi pe cele viitoare în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia Se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Său Duh, luminii celei întreit una, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
(Texte selectate din Sfântul Simeon Noul Teolog,
A cincea cuvântare morală, în Filocalia, volumul V,
EIBMBOR, Bucureşti, 1977)
Ionuţ Bursuc