De ziua internaţională a copilului ASCOR a cerut echivalarea propagandei avorturilor cu genocidul

0
285
De ziua internaţională a copilului ASCOR a cerut echivalarea propagandei avorturilor cu genocidul
Pe 1 iunie, Ziua Internaţională a Protecţiei Drepturilor Copilului, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români din Republica Moldova (ASCOR) a organizat o acţiune de protest împotriva legalităţii avorturilor în Republica Moldova, în apropierea Spitalului Clinic nr. 1. Într-un comunicat difuzat presei, ASCOR notează că legislaţia din Republica Moldova în domeniul avortului este una din cele mai liberale din lume, în timp ce în astfel de state europene precum Germania, Portugalia, Elveţia este interzis avortul la cererea mamei, iar în Irlanda şi Malta acesta este interzis categoric. Doar în 21 la sută din statele lumii avorturile sunt permise la cererea mamei, iar în alte 29 la sută din ţări se permite avortul din motive socio-economice. În mare parte, statele occidentale au o legislaţie mult mai restrictivă în problema avorturilor decât în Republica Moldova, în pofida unei „catastrofe demografice (diminuarea ratei natalităţii şi îmbătrânirea populaţiei)”.
În opinia ASCOR, „creşterea catastrofală a numărului avorturilor este un rezultat firesc al „revoluţiei sexuale” declanşată de apariţia noilor metode de contracepţie, criza familiei tradiţionale şi influenţa spaţiului informaţional asupra tinerilor. În aceste condiţii, se arată în comunicatul ASCOR, activitatea „unor aşa-numite organizaţii implicate în campanii de profilaxie HIV/SIDA şi răspândirea informaţiilor cu privire la căile şi metodele de avortare nu face decât să contribuie în continuare la genocidul populaţiei băştinaşe”. „Reamintim că drumul spre o societate sănătoasă se construieşte doar prin educarea la tineri a simţului dragostei, respectului şi responsabilităţii”, se mai afirmă în comunicat.
Asociaţia solicită „scoaterea în afara legii a avorturilor în Republica Moldova, odată ce acestea încalcă grav dreptul copilului la viaţă, iar propagarea acestui procedeu, precum şi a mijloacelor de prevenire a sarcinii să fie egalate genocidului”.
www.flux.md