Un călugăr pe Lipscani

0
266
Un călugăr pe Lipscani
La mine la ţară, pe uliţa mea, nu sunt treceri de pietoni şi nici măcar asfalt nu este în dreptul casei mele. Şi e bine aşa. E bine, pentru că trec puţine maşini prin faţa casei şi nu sunt deranjat de zgomotul lor. Mă mai deranjează greierii seara, dar m-am obişnuit cu muzica lor; unul mi-a intrat chiar şi în dormitor. Dar, cum vă spuneam, de zgomotul maşinilor nu mă pot plânge. Însă, fiindcă oraşul e la 2 km de mine, aproape zilnic merg cu maşina în oraş pentru probleme curente. Şi ca orice oraş, şi acesta din apropierea satului meu, are străzi pe unde trec maşinile şi, bineînţeles, treceri de pietoni. Şi conform Codului rutier, la fiecare trecere de pietoni trebuie să micşorezi viteza şi să dai prioritate pietonilor care intenţionează să treacă strada. Dacă în Bucureşti, ca pieton, e un risc, o aventură să treci strada, chiar pe zebră, în provincie e altfel. Provincialii ştiu că zebra e proprietatea lor, a pietonilor, şi ca orice proprietate… o foloseşti după cum vor muşchii tăi. De aceea îi vezi pe uni că traversează strada, fără să se uite în stânga şi în dreapta; alţii de-abia se mişcă, sfidându-te cu privirea (mă refer la cei valizi, nu la cei neputincioşi); alţii se opresc pe trecerea de pietoni ca să dea mâna şi să schimbe câteva vorbe; alţii se opresc ca să strige după altcineva rămas pe trotuar, iar alţii traversează pe lângă trecerea de pietoni. Veţi spune că acestea sunt chestiuni de educaţie, de bună creştere. Da, dar ţin şi de morala şi comportarea creştinească, de iubirea şi respectul pentru aproapele.
Am văzut, însă, şi pietoni care, din respect pentru şoferi, nu calcă zebra până nu trec maşinile, chiar dacă e dreptul lor să o facă, iar pe alţii i-am văzut grăbindu-se la traversare, nu de frica maşinilor ci tot din respect faţă de aproapele.
Da, adevăraţi creştini trebuie să fim nu numai la biserică, ci şi pe stradă, şi pe trecerea de pietoni, peste tot pe unde umblăm. Căci spune Hristos: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5,16).
Îmi aduc aminte de istorioară cu tâlc pe care mi-a povestit-o odată, Părintele Visarion, vis-a-vis de prioritatea pe care trebuie să o acordăm aproapelui, când circulăm.
Cred că multă lume ştie că în Bucureşti e o stradă (zonă comercială), numită Lipscani. Pe aici trec mulţi oameni, pe jos. Uneori se circulă cam „bară la bară”, umăr la umăr.
Odată a venit în Bucureşti, dintr-o mânăstire din ţară, un călugăr smerit, trimis de stareţul lui cu o anumită ascultare. El era aşa de smerit, încât nu cuteza a trece prin faţa cuiva, ci tuturor le acorda prioritate. Intrând acesta pe strada Lipscani şi văzând atâta lume, s-a lipit de zidul unui magazin şi sta acolo cu capul plecat. Pe lângă el a trecut grăbit un alt călugăr, tot cu o ascultare, care l-a văzut, dar nu s-a oprit să discute. Acesta din urmă, după un ceas, se întoarce de la ascultarea lui şi îl vede pe călugărul smerit, tot acolo, lipit de zid. Se opreşte şi îl întreabă:
– De ce stai aici? E vreo problemă?
– Nu! zice călugărul smerit. Aştept să treacă toată lumea asta ca să pot merge unde m-a trimis stareţul meu.
Probabil şi azi e tot acolo, căci pe Lipscani e forfotă mare. Criza. …dar nu cea financiară! Radu Iftinoiu