Teologia în dialog cu filosofia şi ştiinţa, la Palatul Patriarhiei

0
343
Teologia în dialog cu filosofia şi ştiinţa, la Palatul Patriarhiei
În aceste zile, la Patriarhia Română are loc a III-a ediţie a Simpozionului „Dialogul dintre teologie şi filosofie”, cu tema „Semnificaţia universului şi valoarea vieţii umane – abordare teologică, filosofică şi ştiinţifică actuală”. Comunicările invitaţilor au loc în Sala „Conventus” a Palatului Patriarhiei, scopul lor fiind aprofundarea dialogului dintre teologie, filosofie şi ştiinţă. La prima sesiune a lucrărilor au participat, ieri, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Theodor Paleologu, ministrul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, profesori de teologie ortodoxă şi filosofie de la universităţile din Bucureşti şi din ţară, precum şi alţi invitaţi. Simpozionul este organizat de Patriarhia Română, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor.
În deschiderea lucrărilor, părintele Sorin Şelaru, consilier patriarhal, directorul Biroului Reprezentaţei Patriarhiei Române la Bruxelles, moderatorul simpozionului, a adresat un cuvânt de salut tuturor invitaţilor şi participanţilor la Simpozionul „Teologie şi Filozofie”, aflat la a III-a ediţie.
Primul discurs intitulat „Dialogul dintre teologie, filosofie şi ştiinţă – o cale necesară de a înţelege viaţa” a fost rostit de Părinte Patriarh Daniel, după care a urmat alocuţiunea susţinută de ministrul Culturii, Theodor Paleologu. Comunicarea lui a avut ca subiect „Momentul slavofil în filosofia religioasă rusă”. Mai întâi, ministrul a explicat audienţei termenii „slavofilie” şi „filosofie religioasă”, ultima neconfundându-se cu filosofia religiei. Filozofia religioasă implică o participare a celui care filosofează, o inspiraţie religioasă care nu se găseşte neapărat la filosoful religiei.
Slavofilia s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea. Slavofilismul nu este un curent permanent.
Din punctul de vedere al istoriei ideilor, acest moment s-a ivit într-un context care nu s-a mai repetat după aceea. „Putem vorbi despre slavofilie într-un sens foarte strict şi valid intelectual în perioada cuprinsă între anii 1840 şi sfârşitul secolului al XIX-lea.
Slavofili, în înţelesul adevărat al cuvântului, sunt: Khomiakov, Kireievski şi Aksakov, reprezentanţii slavofiliei pure. Cărţile de istorie vorbesc acum despre perioada naţionalismului oficial în Rusia”, a spus ministrul Paleologu.
Acest moment a fost definit şi de un context special politic şi religios, o perioadă în care ţarismul este marcat de figura lui Nicolae I, care reprezintă apogeul autocraţiei ruse. Sloganului francez „Liberté, Egalité, Fraternité”, Rusia i-a opus o altă lozincă „Autocraţie, Ortodoxie, Naţionalitate”.
Slavofilia este o critică a birocratismului religios, nu a ierarhiei, o critică a influenţelor occidentale superficiale. Această viziune are o implicaţie politică prin faptul că este un refuz al politicului. Primii slavofili au avut un impact politic, dar acesta a fost unul al apolitismului.
Al doilea conferenţiar din prima parte a simpozionului, Bogdan Tătaru Cazaban, consilier de stat în Administraţia Prezidenţială, a susţinut prelegerea cu tema: „Cosmologie şi teologie în omiliile la Hexaimeron ale Sfântului Vasile cel Mare. Perspective istorice şi metodologice”.
Interpretarea Genezei făcută de un părinte trăitor în secolul al IV-lea poate părea ceva desuet pentru dialogul ideilor în perioada contemporană. Totuşi, omiliile la Hexaimeron ale Sfântului Vasile cel Mare nu sunt doar o reverenţă pe care o facem în acest an unuia dintre cei mai mari teologi capadocieni, aniversaţi acest an în mod special.
Literatura patristică la Hexaimeron nu este doar o reflecţie teologică asupra creaţiei, ci ea este spaţiul unei întâlniri fondatoare între filosofia antică, ştiinţa acelei vremi care merge de la cosmologie la ştiinţele naturii. Teologia creaţiei este acest spaţiu de convergenţă între teologie şi filosofie, dar şi de separaţie. Aici se întâlneşte Revelaţia dumnezeiască, şcolile filosofice antice şi ştiinţa acelui timp.
Comentând cea de-a III-a omilie de la Hexaimeron a Sfântului Vasile, Tătaru Cazaban a scos în evidenţă dezbaterea pe care marele capadocian o are cu filosofia şi ştiinţele vremii. Atitudinea Sfântului este una ambivalentă, în sensul că pe de o parte exprimă neîncredere în seria de opinii contradictorii ale filosofilor, pe care le denumeşte cu ironie „pălăvrăgeală geometrică”. Pe de altă parte, recurge la elemente construcţii ştiinţifice ale vremii pentru a-şi elabora viziunea sa asupra creaţiei. Această ambivalenţă nu constituie originalitatea operei Sfântului Vasile, ci modul în care el se deosebeşte de alţi părinţi în folosirea argumentelor oferite de filosofie şi ştiinţă.
În exegeza sa, Sfântul Vasile nu metaforizează excesiv, ci se plasează în orizontul unei interpretări literale. Se observă renunţarea la metafizică şi recurgerea la fizica antică, prezentând dinamica creaţiei ca rezultând din relaţiile celor patru elemente, apă, aer, foc, pământ.
Omilia a III-a îşi ia un risc, al curajului de a nu prelua şi integra principii neoplatoniciene, de exemplu răul ca privatio boni, ci de a construi o teologie a creaţiei cu elemente ale ştiinţei pe care nu o creditează până la capăt. Exact în punctul în care Sfântul Vasile cel Mare pare că se leagă iremediabil de istorie, adică de cosmologia antică, el se desprinde metodologic prin precauţii şi deschideri fecunde pentru raporturi ulterioare dintre filosofie şi teologie.
Sfântul Vasile face o distincţie clară între învăţătura Scripturilor şi ceea ce numeşte curiozităţile celor care au filosofat despre cer. Certitudinilor relaţiei îi opune de multe ori incertitudinile ştiinţei. Cunoaşterea certă provine de la Dumnezeu, pe când ştiinţei umane, exerciţiului raţiunii îi revine o cunoaştere.
A treia comunicare a aparţinut conf. univ. dr. Adrian Lemeni, ministru-secretar de stat la Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional. Tema aleasă a fost „Raţionalitatea lumii şi raţiunea umană exprimate în teologia părintelui Dumitru Stăniloae – punţi de legătură în dialogul dintre teologie şi ştiinţă.”
În cuvântul său, Adrian Lemeni a evocat personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae, care rămâne un reper în teologia contemporană prin felul în care a asumat, actualizat şi aprofundat dimensiunea cuprinzătoare a Tradiţiei patristice şi eclesiale. El a dezvoltat o teologie mărturisitoare, ancorată în viaţa Bisericii şi răspunzând nevoilor concrete şi adânci ale omului şi ale societăţii, depăşind totodată orice poziţie unilaterală şi atitudine izolaţionistă. Teologia părintelui Stăniloae este una care generează şi întăreşte conştiinţa dialogului. Dar dialogul nu înseamnă eludarea identităţii sau monotonie, ci exprimarea identităţii într-o perspectivă deschisă şi capabilă de asumare a alterităţii. „Părintele Dumitru Stăniloae întrupează prin personalitatea şi teologia sa geniul de sinteză şi de echilibru, capacitatea de a stabili punţi de legătură între diferite tradiţii a ortodoxiei româneşti, dar şi puterea cuprinzătoare a ortodoxiei universale. Teologia părintelui Dumitru Stăniloae nu este una gratuită prin care sunt etalate informaţii într-un mod artificial. Ea nu este un pretext de afirmare egoistă şi orgolioasă, ci o expresie a unui efort stăruitor şi jertfelnic prin care s-a încercat recuperarea şi valorificarea dimensiunii eclesiale a teologiei. În această perspectivă, teologia este deschisă problemelor reale ale lumii.
În condiţiile în care paradigma ştiinţei contemporane oferă mutaţii epistemologice semnificative, prin cercetările de vârf în diferite domenii ştiinţifice, limita demersului ştiinţific fiind recunoscută şi asumată, există şansa unei deschideri oneste a cunoaşterii ştiinţifice către cea teologică. Una dintre responsabilităţile eclesiale ale teologiei contemporane este de a răspunde acestor deschideri oneste din partea unor savanţi redutabili, realizându-se astfel cadrul dezvoltării unui dialog dintre teologie şi ştiinţă, cu păstrarea şi valorificarea competenţelor specifice. Părintele Dumitru Stăniloae a fost interesat şi foarte deschis faţă de noile rezultate din ştiinţă, în mod special din fizică. El a intuit că prin aceste cercetări contemporane din ştiinţă se depăşeşte o poziţie ideologizată în relaţia dintre teologie şi ştiinţă. Relaţia dintre teologie şi ştiinţă a fost deturnată şi parazitată din cauza diferitelor tendinţe ideologice”.
Lucrările au continuat în cursul după amiezii de ieri, în cadrul cărora au fost susţinute mai multe prelegeri.
ziarullumina.ro