Patriarhul Chiril a slujit cu Mitropolitul Ioana în Duminica Mironosiţelor

0
251
Patriarhul Chiril a slujit cu Mitropolitul Ioana în Duminica Mironosiţelor
În Duminica Femeilor Mironosiţe, Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril, al Moscovei şi a Întregii Rusii, a slujit împreună cu Mitropolitul Ioana, Arhiepiscop al Wachingtonului şi a New-Yorkului, Mitropolitul Întregii Americi şi a toată Canada. Sfânta Liturghie, s-a săvârşit în Soborul Adormirii Maicii Domnului din Kremlin. Aceştia au fost însoţiţi de mai mulţi ierarhi, ca Arhiepiscopul Ilarion, Preşedintele Departamentului Relaţii Externe, Serafim, Mitropolitul Otavei şi a Canadei, Episcopul Mercurii, Episcopul Marcu, P.S. Pancratii şi alţii.
După citirea Sfintei Evanghelii, Patriarhul Chiril s-a adresat cu un cuvânt, către toţi creştinii, vorbindu-le despre femeile mironosiţe, cât şi despre ucenicii tainici ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La sfârşitul Sfintei Liturghii, încă odată s-a adresat cu un cuvânt de felicitare către toate femeile ce au participat la serviciul divin, apoi, salutându-l pe Mitropolitul Ioan, Patriarhul a atras atenţie deosebită aspura totalurilor vizitei efectuate de I.P.S. Ioana în Patriarhia Rusă.
În cuvântul de răspuns, Mitropolitul Ioana a mulţumit Sanctităţii Sale, Patriarhului Chiril, cât şi întreaga Biserică Ortodoxă Rusă pentru primirea ce ia fost acordată. Vorbind despre aflarea sa în Rusia, Vladâca Ioan a mărturisit sentimente de recunoştinţă pentru posibilitatea de a se împărtăşi din sfinţeniile pă mântului rus. În încheierea cuvântului său, acesta a spus: „Sper, că împreună vom munci şi în America şi în Rusia, dar şi în întreaga lume, pentru ca mulţi oameni să capete mântuirea în Biserica Ortodoxă. Chipul Sfântului Serghie, împreună cu părticica de moaşte – pentru noi este o mare comoară ce păstrează în sine binecuvântarea lui Dumnezeu”.
Ierarhii celor două Biserici s-au închinat mai apoi moaştelor ce se află în Soborul Adormirii Maicii Domnului din Kremlin, binecuvântând pe cei prezenţi la acest eveniment.
Amintim că Mitropolitul Ioana s-a aflat în Rusia mai bine de o săptămână, vizitând mai multe locuri sfinte ale pământului rus, primind totodată în dar icoana Sfântului Serghie al Radonejului cu părticică din moaştele sale.
www.patriarhia.ru
trad. www.ortodoxia.md