Papa nu înţelege cum a ajuns să conducă Biserica Catolică

0
173
Papa nu înţelege cum a ajuns să conducă Biserica Catolică
Papa Benedict al XVI-lea a declarat sâmbătă că îi este dificil să înţeleagă de ce Dumnezeu l-a ales să conducă Biserica Catolică de pretutindeni, dată fiind formarea sa izolată într-o comunitate rurală din sudul Germaniei. Pontiful, în vârstă de 82 de ani, al cărui trecut în perioada Germaniei din timpul războiului a revenit în atenţie odată cu vizita în Israel din această lună, a declarat că în copilărie nu a visat niciodată să devină papă.
„Trebuie să spun că şi azi am dificultăţi în a înţelege cum Dumnezeu a putut să se gândească la mine, să mă aleagă pentru această misiune”, a declarat Benedict într-o întâlnire cu mii de copii din cadrul unei organizaţii de misionariat a bisericii. Suveranul Pontif a adăugat însă că „a acceptat această misiune, chiar dacă este surprinzător şi dincolo de puterea mea de înţelegere”.
Benedict a amintit interlocutorilor că a crescut într-o regiune săracă în sudul Germaniei, unde oamenii nu erau preocupaţi de lumea din afară, dar credincioşi.
www.libertatea.ro