IPS Bartolomeu va primi astăzi titlul de Doctor Honoris Causa al UMF Iaşi

0
307
IPS Bartolomeu va primi astăzi titlul de Doctor Honoris Causa al UMF Iaşi
Astăzi, Înalt Preasfinţitul Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi (UMF). Evenimentul va începe la ora 10:00 şi va avea loc în Aula „Emil Palade” (Auditorium Maximum) din cadrul UMF. Decizia acordării acestei distincţii a fost luată în şedinţa Senatului UMF din data de 23 martie 2009. „Înalt Preasfinţia Sa a făcut şi studii de Medicină, dar, în acelaşi timp, a fost unul dintre cei care au susţinut învăţământul medical şi dezvoltarea bioeticii în România. În acelaşi timp, este o mare personalitate culturală şi spirituală a României. Este şi un model de moralitate şi intransigenţă în principii. Condamnat la 25 de ani de muncă silnică, trecând prin închisorile din Aiud şi Jilava, Înalt Preasfinţia Sa a rămas acelaşi om cu viziune umanistă către societate”, a declarat prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iaşi.
www.ziarullumina.ro