„Intrarea călugăriţelor în altar nu este un drept, ci un pogorământ”

0
1163
„Intrarea călugăriţelor în altar nu este un drept, ci un pogorământ”
Printre multiplele ascultări ale unei femei care a primit votul monahal, în cadrul comunităţii călugăreşti, este şi paracliseria (pălămăria). Adică ajutorul dat preotului slujitor, în cadrul slujbei, pe care, de obicei, în celelalte biserici, îl săvârşeşte un bărbat. Printre acestea: aprinderea candelelor şi a lumânărilor, pregătirea cădelniţei, ieşirea cu lumânarea în timpul Vohodului, tăiatul sfintei anafuri, întreţinerea curăţeniei în sfântul altar etc. Deci călugăriţa intră şi în altar, locul rezervat cu desăvârşire preotului, diaconului şi doar unor bărbaţi aleşi. Dacă până în sec. al XII-lea nu intrau în altar decât membrii ierarhiei bisericeşti, începând de atunci se întâlnesc cazuri de binecuvântări ale episcopilor date unor bărbaţi mireni şi unor călugăriţe (doar în biserica mănăstirii de care aparţin). Astăzi practica s-a extins şi mirenii pot intra doar cu binecuvântarea preotului, iar călugăriţele cu binecuvântarea stareţului.
Pentru mulţi din credincioşii care intră în biserica unei mănăstiri de maici şi văd cum o călugăriţă intră în sfântul altar, acest fapt este ceva neobişnuit. Fiecare cred că şi-a pus întrebarea cum de pot face lucrul acesta şi, mai ales, după ce criterii sunt alese. Pentru a încerca să dăm un răspuns, am mers la Mănăstirea Ţigăneşti, de lângă Bucureşti, să primim lămuriri de la maica stareţă, Eufimia Popa. Întrucât lipseşte un paracliser de parte bărbătească, călugăriţa este cea care îl înlocuieşte. Însă nu oricare, ci doar cele mai în vârstă şi care au o viaţă îndelungată în monahism. Dar, din cauza numărului mai mic de femei care intră în monahism, maica stareţă a fost nevoită să dea ca ascultare la altar şi unor maici mai tinere. „Spre exemplu, am pus pe cineva după 20 de ani de mănăstire şi, cu toate acestea, mi s-a părut că e tânără”, ne-a spus maica stareţă, care susţine că „din cauza faptului că maicile bătrâne mor sau nu ne mai pot ajuta, alegem în locul lor alte călugăriţe vrednice, evlavioase şi harnice, dintre cele mai tinere”.
Acestea nu trebuie să se pregătească pentru ascultare într-un mod distinct de al celorlalte nevoitoare. „Fiecare îşi face rugăciunea, canonul, acasă, pregătindu-se sufleteşte pentru slujbă. Dar nu e ceva special, cum este, spre exemplu, rânduiala de pregătire a preotului”, spune maica stareţă Eufimia Popa. „La noi, rândul unei maici începe de sâmbătă seara, la Vecerenie, până sâmbăta cealaltă, la sfârşitul Liturghiei. Trebuie să ajute la sfântul altar, dar nu umblă la sfânta masă, ci doar aduce cele necesare preotului în timpul slujbei. Maica nu stă propriu-zis în altar, ci în veşmântărie, în partea dreapta a sfântului altar, ca să nu deranjeze preotul. Şi doar în anumite momente vine şi aduce cele necesare preotului slujitor. Deci nu deranjează absolut în nici un fel, ci ajută”, ne-a mai spus maica stareţă. În perioada lunară a femeii, „maicile nu au voie să intre în altar, nici măcar în biserică. Ele pot reveni la ascultare abia după 12 zile”, explică maica stareţă Eufimia Popa.
Maicile intră în altar datorită „cinstei cuvenite schimei monahale”
Intrarea maicilor în altar se pune în legătură cu situaţia femeii, în general. Femeile nu au voie să intre în altar deloc. Canoanele sunt cât se poate de clare în privinţa aceasta. Canonul 44 de la Laodiceea spune foarte limpede „că nu se cuvine ca femeia să intre în altar”. „Aceasta porneşte, desigur, de la mai multe considerente, printre care şi situaţia lunară a ei, dar cea mai importantă constă în faptul că femeia nu poate îndeplini funcţii sacerdotale la altar”, ne-a explicat pr. prof. Nicolae D. Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. În ceea ce-i priveşte pe călugări, călugăriţe, dar şi pe bărbaţii laici, la început aceştia nu aveau voie să intre în altar. Abia din secolul al XII-lea li s-a permis să intre în sfântul altar, dar doar ca să aprindă candele, lumânări ori să suplinească o altă ascultare. În acest sens, spune părintele profesor, există reguli precise şi canoane care prescriu dreptul călugărilor şi călugăriţelor de a intra. Spre exemplu, canonul 15 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul, patriarhul de Constantinopol, spune: „Se cuvine călugăriţelor a intra în sfântul altar să aprindă lumânări şi candele, să îl cureţe şi să-l măture”. De asemenea, mai există un canon al Sfântului Nicolae, patriarhul Constantinopolului, din secolul al XII-lea, care spune iarăşi clar: „Este oprit ca monahul fără hirotonie să îndeplinească de pe amvon, ca citeţ, slujbele citeţului. Dar socotesc că, pentru cinstea cuvenită schimei monahale, nu trebuie să se oprească monahul care nu s-a făcut vinovat de nici o infracţiune de a intra în altar, pentru ca să aprindă lumânări şi candele”. Deci interpretarea acestor canoane duce la concluzia că maicile nu au voie să intre în altar decât în mănăstirile lor şi doar dacă nu sunt bărbaţi care să suplinească îndatoririle lor. „Însă nu trebuie să facă din aceasta un obicei, ca şi când ar fi dreptul lor să intre acolo. Nu este un drept firesc, natural, ci este o excepţie, cu toate că maicile au o pregătire specială, o viaţă aparte, dar rămân totuşi femei, iar altarul este rezervat numai bărbaţilor”, ne explică pr. Nicolae Necula.
Intrarea în sfântul altar presupune o anumită evlavie
„Oricum, intrarea călugăriţelor în altar nu este un drept al acestora, ci un pogorământ care se face, o derogare, o dispensă sau o binecuvântare pe care o dă numai episcopul locului”, ne explică pr. Necula. În privinţa aceasta este demn de menţionat un studiu din anul 1975, al profesorului Iorgu Ivan, intitulat „Aspecte canonice în discuţia a doi mari ierarhi ortodocşi români”. „Este vorba de mitropolitul Andrei Şaguna şi de Sfântul Calinic de la Cernica, care aveau păreri deosebite. Calinic de la Cernica, fiind mai exigent, spune că «în nici un caz călugăriţa nu are voie să intre în altar». Iar Andrei Şaguna, care avea idei mai progresiste, deschise, spunea că este voie să intre acestea în altar, mai ales că sunt şi canoanele care le îndreptăţesc.”
În mănăstirile lor, pot să intre şi să facă anumite treburi în altar cu această binecuvântare a episcopului sau a stareţului. Despre celelalte femei, care nu sunt călugăriţe, nici nu se mai pune problema, ele nu pot intra în altar decât la sfinţirea unei biserici. Iar bărbaţii mai credincioşi şi copiii pot intra doar cu binecuvântarea episcopului sau a preotului. „Abuzul care se face în unele biserici de a intra în altar oricare laic nu mi se pare potrivit. Iar la nuntă, botez sau alte evenimente, nu sunt indicate. Altarul este locul cel mai sfânt din biserică, unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie, nu trebuie să îl banalizăm, ci să-l respectăm. Sau, sunt unii preoţi care permit femeilor, din lume, să intre în altar să facă curăţenie doar în genunchi, însă mie nu mi se pare potrivit, fiindcă într-o obşte găseşti un bărbat care să facă curăţenie”, conchide pr. prof. Nicolae D. Necula.
Intrarea în sfântul altar presupune o anumită evlavie. Cel care intră în altar trebuie să se închine. După ce se sărută uşa diaconească prin care se intră, se fac trei metanii înspre sfânta masă, urmate de sărutarea Sfintei Evanghelii, a Sfintei Cruci şi a sfintei mese, de către preot, diaconul numai colţul mesei, iar credinciosul rămâne numai cu cele trei metanii, nesărutând nimic, pentru că sfânta masă este rezervată numai clericilor.
diac. George Aniculoae