Hotărâri ale Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc

0
175
Hotărâri ale Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc
La 13 mai 2009, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfăşurat şedinţa săptămânală de lucru a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române.
În cadrul întâlnirii, s-a hotărât ca la proxima şedinţă a Sfântului Sinod să se propună spre discuţie şi aprobare următoarele:
– măsuri concrete privind sancţionarea abaterilor de la disciplina administrativă şi financiar-contabilă la toate nivelurile în Biserică: parohie, mănăstire, protopopiat, eparhie, mitropolie şi patriarhie;
– proclamarea anului 2010 – Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti, în contextul aniversării a 1.685 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325-2010), precum şi a 125 de ani de la recunoaşterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885-2010);
– criterii de ridicare a unor episcopii vechi în rang de arhiepiscopie, precum şi a unor episcopi cu activitate îndelungată şi pilduitoare în rang de arhiepiscop onorific;
– urgentarea demersurilor juridice începute în anul 2000 pentru retrocedarea imobilului din Calea Victoriei nr. 28 (colţ cu strada Doamnei nr. 1), sector 3, în vederea organizării de către Fundaţia „Aşezământul Nifon Mitropolitul”, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor a Muzeului creştinismului românesc „Sfântul Dionisie Exiguul”;
– intensificarea sprijinului financiar şi cultural acordat comunităţilor ortodoxe române din străinătate, potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române.
Biserica parohiei „Sf. Dumitru” – Poştă, paraclis studenţesc
Pe 12 mai 2009, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc la Reşedinţa patriarhală şi şedinţa săptămânală de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Dintre hotărârile luate, menţionăm: intensificarea activităţii de întocmire a documentaţiei pentru construirea celor două cămine pentru persoane vârstnice, aprobată într-o şedinţă anterioară de Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, respectiv a Căminului de la parohia Basilescu din cadrul Protoieriei I Capitală şi a Căminului de la parohia „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Protoieriei Ploieşti; intensificarea şi eficientizarea demersurilor pentru preluarea de către Arhiepiscopia Bucureştilor a Palatului Nifon Mitropolitul, situat în Bucureşti, str. Doamnei, nr. 1, pentru realizarea de către Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor în acest imobil a Muzeului Creştinismului Românesc „Dionisie Exiguul”, lucrare de mare valoare ce va evidenţia identitatea şi continuitatea noastră, ca popor român şi creştin, în context european şi universal.
De asemenea, s-a hotărât acordarea destinaţiei de paraclis studenţesc bisericii parohiei „Sf. Dumitru” – Poştă din Centrul istoric al Capitalei, întrucât s-a constatat că celelalte două paraclise studenţeşti din Bucureşti (biserica parohiei „Sf. Nicolae” Dintr-o Zi – din apropierea Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” – şi biserica parohiei „Sf. Nicolae” – Biserica Rusă – din imediata vecinătate a Universităţii Bucureşti) se dovedesc a fi neîncăpătoare. Totodată, Biserica „Sf. Dumitru” – Poştă, pe lângă hramul consacrat („Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir” – 26 octombrie), va avea încă două hramuri, respectiv „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” (27 iulie) şi „Sf. Mare Mucenic Haralambie” (10 februarie).