Face biserici din carton

0
412
Face biserici din carton
Ovidiu Grandpierre (22 de ani) a reuşit să reproducă copia Catedralei Ortodoxe Metropolitane din Iaşi Ovidiu Grandpierre, un tânăr de 22 de ani din comuna Horleşti, judeţul Iaşi, îşi câştigă existenţa din vânzarea florilor. În timpul lui liber însă, tânărul face biserici din carton: machete migăloase, pictate, cu înălţimea de un metru, ale lăcaşurilor de cult care l-au impresionat. „Păi, unul dintr-o mie mai poate face ce face nepotul meu. E un har de la Dumnezeu”, îşi descrie Valentina Loghin nepotul de 22 de ani. Ovidiu Grandpierre este special pentru ea, dar şi pentru ceilalţi săteni din Horleşti, judeţul Iaşi, pentru că îşi petrece nopţile lucrând cu migală machete de biserici. Nu le fotografiază pentru a le reda în detaliu, ci le realizează din memorie.
„Le fac din carton. Mai întâi le fac partea din faţă, apoi le lucrez în interior”, îşi descrie el metoda de lucru. „După ce le termin, le dau cu clei şi lipesc pe ele, ca să pară a fi marmură, bucăţi din sticle de bere şi cioburi de farfurii”, povesteşte Ovidiu. Deşi le îndrăgeşte, tânărul recunoaşte că e dispus să vândă machetele, ca să mai facă rost de un ban. Altfel, Ovidiu îşi câştigă existenţa, momentan, din vânzarea florilor prin pieţe.
www.libertatea.ro