Criza îşi spune cuvântul

0
366
Criza îşi spune cuvântul
Au trecut şi Sfintele Sărbători de Paşti, au trecut şi zilele libere de 1 mai. Numai criza mondială nu a trecut. Sau poate că a trecut şi n-am văzut-o noi, fiind prea ocupaţi cu grătarele, cu plimbările la iarbă verde. Sau aşa o fi criza: cu sfârâit de grătare, cu ieşiri la munte, la mare, cu maşini luxoase pe şosele, bară la bară! Desigur nu toţi oamenii au maşini luxoase. Dar grătare au mai toţi românii (eram să zic creştinii). Şi acum în criză, ce muzică, ce bubuit de tobe, de se zguduie pereţii caselor vecinilor, mai ales prin sate! De ce or fi dând aşa de tare muzica, bieţii creştini, nu înţeleg?! Cred că nu vor să mai audă de criză. Eu mai am nişte dopuri, trimise de o nepoată din Canada, pe care mi le mai pun în urechi, ca să mă protejez de mulţimea decibelilor, dar ce fac cei din celălalt capăt al satului care n-au dopuri, atunci când vor să citească o rugăciune?! Desigur, trebuie să înţeleagă şi ei că trecem prin criză şi să nu se supere…
Mă gândesc şi la pustnicii din inima munţilor. O fi şi la ei criză? Or fi ieşit şi ei la iarbă verde? Veţi zice: ei n-au nici-o treabă cu criza mondială. Trăiesc la fel cum trăiau şi mai înainte. Fără grija banilor de chirie, fără teama că nu au benzină în rezervor, fără prostii gen legume modificate genetic, oi clonate, gripă aviară, ca să-şi omoare singuri găinile. Despre gripa porcină, nici că au auzit. De fapt nu avem voie să mai spunem „porcină” sau „porcească”, ci de „tip A – H1N1″. E o diferenţă!
Faptul că aceşti oameni retraşi la linişte au ce pune pe masă, se datorează muncii lor în grădină, măiestriei lor de buni gospodari, mai ales dacă dă Dumnezeu ploaie potrivită, căldură potrivită şi la timp…
Dânşii nu au rate la bănci, aşa că nu-i deranjează telefoanele de la firmele de recuperări; nu se bat pe locuri de parcare, nu stau la semafoare, nu inhalează noxe, nu le fură hoţii maşina, nu fac crize de anxietate când scad acţiunile la bursă sau le pică internetul, nu sunt panicaţi de frica vreunui cutremur, nu-i înjură pe politicieni, pentru că n-au televizor; nu pun clor în apa de izvor ca s-o dezinfecteze, nu-i frământa grija zilei de mâine, fiindcă ştiu că Tătuca – Dumnezeu le poartă de grijă; nu le este teamă că vor pierde cardul sau că li se fură bani din cont, nu stau ore în şir la cabinetul medicului de familie sau la farmacie pentru a-şi lua reţeta compensată, fiindcă la orice neputinţă şi pentru orice boală ei cunosc şi câte o buruiană de leac. Nu le e teamă de cipuire şi chiar dacă le spui ce pericol ne paşte, nu înţeleg mare lucru, nu intră în panică. Şi nu le mai spun pe toate. Aceştia sunt nişte oameni fericiţi din punctul ăsta de vedere. Trăiesc şi mor în mijlocul naturii şi se feresc de viaţa civilizată atât cât pot de mult.
Aşa că acolo, unde şi-au ales ei să trăiască, nu-i nici-o criză. Acolo e un fel de rai, dar nu financiar. Toată lumea recunoaşte că acolo în pădure, în mănăstire, în locuri retrase, la ţară, viaţa este mai puţin stresantă şi totuşi cei mai mulţi nu renunţă la „civilizaţie” şi la criză. De ce? Pentru că o mare parte din oameni sunt într-adevăr într-o criză, dar de altă natură.
www.popasduhovnicesc.ro