Îngeraşul literelor

0
477
Îngeraşul literelor
– Irina, eşti gata? Ţi-ai luat toate jucăriile?, se auzi glasul lui Timotei, fratele Irinei.
Irina părea însă că nu aude întrebările fratelui ei, poate şi din cauză că era o fetiţă destul de retrasă şi tăcută. Îi plăcea să stea mai mult singură şi nu părea că ar căuta compania vreunui copil. La şcoală nu avea nici un prieten, chiar şi cu fratele ei mai mare comunica rareori.
– Bine, dacă nu vrei să vii, să ştii că mergem fără tine afară, în parc, mai insistă Timotei.
Simţindu-se obligată să meargă în parc, fetiţă se îmbrăcă, îşi luă cărticica cu poveşti şi merse împreună cu părinţii şi fratele ei în parc. Cum ajunse acolo, se aşeză pe o băncuţă şi începu să privească desenele frumos colorate din cărticica cu poveşti despre animale.
– Vrei să îţi citesc eu poveşti? , o întrebă mama.
– Mulţumesc mult, răspunse fetiţa, însă eu înţeleg despre ce este vorba în poveste.
Şi Irina continua să privească desenele. Mintea sa forma poveşti din crâmpeie de imagini, iar literele păreau să prindă viaţă încetul cu încetul.
– Mă bucur că îţi place cartea! Este foarte interesantă! , se auzi o voce suavă şi melodioasă.
Irina se uită să vadă dacă părinţii ei erau lângă ea, însă îi văzu jucându-se cu mingea cu fratele ei.
– Dar cine vorbeşte cu mine? , spuse ea în şoaptă.
– Sunt eu, îngeraşul literelor, răspunse vocea cristalină. Uite-mă, sunt aici la litera A.
Irina privi uimită şi văzu un îngeraş care se ascundea după litera aurie A.
– Dar tu cum poţi să vorbeşti cu mine? , întrebă Irina nedumerită. Adică cum pot literele să vorbească cu mine?
– Pentru că eu am văzut că nu ai prieteni, m-am gândit că literele ar putea fi prietenele tale. Ce zici, vrei?
– Dar mie îmi place să fiu singură. Nu cred că este prea grozav să ai prieteni, încercă să argumenteze Irina.
– Este nemaipomenit să ai prieteni! O contrazise îngeraşul. Nici nu ştii ce poveşti incredibile poţi auzi de la prietenii tăi şi câte lucruri minunate puteţi face împreună. Vezi tu, Doamne – Doamne nu i-a lăsat pe copii să fie singuri, ei au părinţi, fraţi, surori, rude, prieteni. Tocmai din acest motiv un copil este fericit, pentru că este înconjurat de persoane care-l iubesc. Şi tu, Irina, primeşti foarte multă dragoste şi, la rândul tău, trebuie să dăruieşti din marea iubire pe care o primeşti.
– Da, îngeraşule, mi-ar plăcea tare mult, răspunse fetiţa puţin îngândurată. Dar pot eu oare să fiu prietenă cu literele din această carte de poveşti?
– Desigur, răspunse îngeraşul. Poţi fi prietenă cu literele, animalele, cu colegii tăi de clasă.
Începând din acea zi, Irina nu s-a mai simţit singură. Chiar după ce a plecat din parc, a ajuns acasă şi în camera sa a continuat să vorbească cu animăluţele din carte. Şi aşa, timp de mai multe săptămâni, Irina a fost nedespărţită de cărticica sa. Îi plăcea tare mult să vorbească cu literele şi animalele din poveste, să le asculte năzdrăvăniile, să afle lucruri nemaicunoscute ei până atunci.
Într-o dimineaţă, însă, când se trezi, observă mirată că nu avea pe noptieră cărticica. Începu să o caute peste tot, în toată casă, însă nu reuşi să o găsească.
– Şi eu acuma ce să mă fac? , îşi spuse Irina tristă, începând să plângă. Eu cu cine voi mai vorbi acum?
Însă tristeţea ei nu dură mult, pentru că îşi aduse aminte de vorbele îngeraşului: şi colegii ei pot fi prietenii ei şi poate discuta cu aceştia. După câteva zile de şcoală, Irina îşi dădu seama că avea mai mulţi prieteni decât îşi imaginase vreodată.
– Este atât de frumos să ai prieteni! , le spuse Irina colegilor ei. Avea dreptate îngeraşul literelor: poveştile prietenilor mei sunt cele mai grozave!
Iuliana NIŢĂ
www.ziarullumina.ro