Imigranţii fără acte aleşi să poarte în procesiune relicvele catolice

0
295
Imigranţii fără acte aleşi să poarte în procesiune relicvele catolice
Autorităţile catolice din enclava spaniolă din Melilla (nordul Marocului) au decis să angajeze imigranţi ilegali, pentru a purta statuetele şi relicvele tradiţionale în procesiunile din Săptămâna Mare, a declarat duminică ziarul El Pais. Conducerea „NUESTRO Padre Iisus Cautivo” responsabilă cu unele dintre procesiunile din oraş, a angajat 34 de imigranţi ilegali, în cea mai mare parte a lor catolici din Africa, pentru a purta toate statuile Fecioarei din Rocio, în Joia Mare şi în duminica Paştelui.
Printre acesti „oameni fără acte”, care „în mod ilegal au intrat în oraş şi care locuiesc în Centrul de şedere temporară a imigranţilor”, sunt cinci indieni şi pakistanezi non-catolici, a declarat presa spaniolă.
„Acest lucru nu ridică însă probleme, ei sunt fraţi care au nevoie de ajutor pentru integrarea în societate”, spune catre El Pais, Gregorio Castillo, responsabil al conducerii.
Ei nu au fost recrutaţi din lipsă de oameni ci pentru dorinţa de a permite imigranţilor să-şi exprime trăirile religioase „şi, se pare că sunt cei mai potriviţi”, a spus Castillo. Săptămâna Mare, care începe luni, dă ocazia mai multor procesiuni mari pe străzile oraşelor spaniole, cu preoţi şi purtători de relicve, înveşmântaţi special.
www.lacasuriortodoxe.com