Festivalul raional la Râşcani

0
280
Festivalul raional la Râşcani
Corul preoţesc din cadrul protopopiatului Răşcani a susţinut concerte pascale la Mănăstirile Hâncu şi Căpriana, apoi la Mănăstirea „Sf. Gheorghe” din or. Ungheni.
Iar la 23 aprilie în casa de cultură din or. Râşcani nouă coruri s-au întrunit la o sărbătoare de suflet.
Tradiţional Protopopiatul dimpreună cu cei de la Direcţia Cultură organizează festivalul pascal, care vine de fiecare dată cu ceva nou şi îmbucurător sufletului reînviat spre o nouă viaţă duhovnicească. Fiecare cor a primit în dar căte o diplomă şi vază comemorativă.
Protopopul circumscripţiei Veaceslav Ungureanu a primit din partea Consiliului raional Diploma de onoare pentru contrubuţia activă la educaţia spirituală a populaţiei, promovarea valorilor divine şi colaborare fructuoasă cu consiliul raional Râşcani.
Preşedintele raionului dl Vladimir Tăbârţă i-a mulţumit părintelui protopop pentru truda depusă întru cultivarea valorilor şi tradiţiilor pravoslavnice, graţie căruia sărbătorile pascale sunt cu totul deosebite şi înfrumuseţate cu cântări şi recitaluri de poezii.
www.mitropolia.md