Cum va străluci creaţia după Înviere?

0
258
Cum va străluci creaţia după Înviere?

Deşi o mărturisim în Simbolul Credinţei la fiecare Sfântă Liturghie oficiată în biserică, taina „învierii celor adormiţi” şi a „vieţii veacului ce va să fie” rămâne oarecum departe de ochiul scrutător al capacităţii noastre de înţelegere. Ca orice taină, am învăţat că este mai potrivit a fi contemplată în rugăciune decât iscodită cu puterea minţii. Cu toate acestea, nu rezistăm impulsului de a căuta în permanenţă explicaţii şi analogii care ar putea lămuri câte ceva din adâncul de nepătruns al acestei taine.
Sfântul Simeon Noul Teolog (949-1022), monah bizantin şi autentic trăitor al spiritualităţii răsăritene, interpretează într-una din lucrările sale principalele referiri biblice cu privire la taina Învierii. În fragmentul următor, Sfântul Simeon priveşte învierea celor adormiţi într-un context mult mai larg: acela al reînnoirii fundamentale a întregii creaţii şi al transformării întregii zidiri în „cer nou şi pământ nou”, pregătite celor care vor moşteni viaţa veşnică.
Chiar după ce va fi reînnoită, zidirea nu va fi iarăşi cum a fost adusă de Dumnezeu la existenţă la început! Căci se seamănă trup sufletesc (1 Cor. 15, 44), cum s-a spus, şi nu se ridică un trup cum era cel al primului om creat înainte de neascultare, adică material şi sensibil şi schimbător, având lipsă de hrană materială, ci înviază trup întreg înduhovnicit şi neschimbător, cum era al Stăpânului şi Dumnezeului nostru după Înviere, adică al Celui de al doilea Adam şi al Celui întâi-născut din morţi.
În acelaşi fel, întreaga zidire se va face, la un semn al lui Dumnezeu, nu cum a fost creată, materială şi supusă simţurilor, ci va fi prefăcută, la naşterea din nou, într-o locuinţă nematerială şi duhovnicească mai presus de toată simţirea. De altfel, dumnezeiescul Pavel zice: „Nu toţi vom adormi, dar toţi ne vom preschimba într-o clipă, într-o clipeală de ochi” (1 Cor. 15, 40). Dar tot aşa se va preschimba zidirea, arsă prin focul dumnezeiesc, ca să se împlinească cuvântul proorocesc care spune: „Iar drepţii vor moşteni pământul” (Ps. 36, 29); desigur nu un pământ supus simţurilor – căci cum ar fi aceasta, odată ce aceia vor fi înduhovniciţi? – ci pământul devenit întreg, spiritual şi nematerial, ca, cei ce au dobândit trupuri netrupeşti şi au ajuns într-o simţire mai presus de simţire să aibă o locuinţă vrednică de slava lor.
O lume înduhovnicită, aflată mai presus de simţirea noastră
Deci, înţelege, o lume înduhovnicită şi aflată mai presus de simţirea noastră! Iar ceea ce este mai presus de simţire şi duhovnicesc este desigur necuprins de noi şi nevăzut. Şi ceea ce este nevăzut şi cu neputinţă de cuprins, cum ar putea spune cineva, dacă e sănătos la minte, că poate fi cuprins între margini? Nimeni n-ar putea spune aceasta nicidecum.
Acelaşi lucru îl vom spune şi despre îngeri. Căci şi aceştia sunt într-un anumit fel trupeşti şi mărginiţi, în comparaţie cu firea nematerială şi netrupească a dumnezeirii, după cum s-a scris: „Trupuri cereşti şi trupuri pământeşti” (1 Cor. XV, 40). Cele din urmă sunt materiale, iar cele mai presus de noi, nemateriale. Şi în alt loc: „Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slujitorii Săi pară de foc” (Ps. 106, 4). Dar dacă sunt duhuri slujitoare, atunci şi minţile cereşti sunt trimise spre slujire (Evrei 1, 14), potrivit adevărului şi lui Pavel, care ne introduce în aceste taine. Când îngerul dumnezeiesc e trimis de sus de Dumnezeu, ca să slujească poruncii dumnezeieşti pe pământ, părăseşte cetele cereşti şi vine, după părerea generală, aproape de noi şi de cele din lume. Iar dacă lucrul acesta pare conform adevărului, îngerul se arată prin aceasta circumscris şi cuprins între margini. Căci în comparaţie cu firea cea dumnezeiască şi necreată şi cu totul netrupească şi necircumscrisă, îngerii sunt creaţi şi circumscrişi, dar faţă de noi sunt cu totul netrupeşti, necuprinşi şi nevăzuţi.
Toată zidirea se va preschimba în locuinţă nematerială şi nestricăcioasă
Acelaşi lucru îl vom spune despre suflet. În comparaţie cu Dumnezeu, Cel prin fire netrupesc, şi cu îngerii, el este oarecum corporal şi circumscris, dar numai pentru cel ce poate să-l lege şi are putere să-l arunce împreună cu trupul în gheena focului (Matei 10, 28). Pentru simţirea şi vederea oricărei creaturi, e cu totul netrupesc şi de necuprins, neputând fi nicidecum circumscris în locuri şi spaţii cunoscute cu simţurile. Şi să nu se minuneze nimeni auzind acestea; să se gândească cum îngerii netrupeşti intră şi ies în chip nevăzut prin uşile încuiate şi cum iau în acelaşi fel sufletele oamenilor. Dar să asculte şi pe Domnul, Care zice: „Iar la învierea drepţilor, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu” (Matei 22, 30); şi pe Pavel care spune: „Seamănă-se trup sufletesc, ridica-se-va trup duhovnicesc” (1 Cor. 15, 44). Să înveţe din acestea, în chip sigur, că trupurile noastre se vor face duhovniceşti şi aşa-zicând asemenea cu ale îngerilor, când vor învia din morţi. Căci dacă se seamănă sufleteşti şi se scoală duhovniceşti, cum spune cuvântul, şi dacă în veacul viitor vom fi ca îngerii lui Dumnezeu, cum a spus Domnul, e vădit că vom fi asemenea lor, deşi nu prin fire, ci prin cinstea primită. Iar trupeşti spune că sunt îngerii faţă de Dumnezeu, căci faţă de noi sunt nemateriali şi nevăzuţi. Iar dacă îngerii sunt aşa, cu mult mai mult sufletele, potrivit definiţiei şi legii comparaţiei amintite.
Dacă vom fi deci astfel în starea învierii, cum a arătat cuvântul, ce trebuinţă vor mai avea cei deveniţi duhovniceşti şi mai presus de toată simţirea de aici, cei ce vor fi ca îngerii lui Dumnezeu, deşi nu după fire, ci după vrednicia primită, de un pământ şi de o locuinţă cunoscută cu simţurile? Căci demnitatea îngerilor lui Dumnezeu şi starea şi dorinţa lor este să fie luminaţi de lumina primă şi dumnezeiască, ei care sunt luminile de al doilea; e să vadă însăşi slava şi strălucirea luminii neapropiate şi nesfârşite şi să se bucure de dumnezeirea negrăită şi întreit ipostatică. Toată zidirea, cum am spus de multe ori – împreună cu raiul însuşi – devenită întreagă spirituală, se va preschimba în locuinţă nematerială şi nestricăcioasă, neschimbăcioasă, veşnică şi înţelegătoare. Şi cerul va fi neasemănat mai strălucitor, ca un alt cer nou şi mai luminos decât cel văzut.
Toate cele de pe pământ se vor uni în întregime cu cele cereşti
Iar pământul va redobândi frumuseţea cea neveştejită ca o verdeaţă netrecătoare, înfrumuseţat de flori luminoase şi de o mare felurime spirituală, în care locuieşte, cum s-a spus, dreptatea (Matei 22, 30). Soarele dreptăţii va străluci înşeptit, iar luna va străluci îndoit decât cerul strălucitor de acum. Stelele vor fi asemenea soarelui văzut de acum, oricare vor fi acestea şi oricare ar fi înţelesurile ce li le vor da cei înalţi cu gândirea. Toate vor fi mai presus de cuvânt ca întrecând toată înţelegerea. Căci vor fi spirituale şi dumnezeieşti şi se vor uni cu lumea înţelegătoare şi vor fi un alt rai înţelegător şi un Ierusalim ceresc, asemănătoare celor cereşti şi unite cu ele, o moştenire de nerăpit a fiilor lui Dumnezeu, din care nici unul n-a moştenit şi n-a locuit statornic cele de pe pământ şi n-a devenit domn măcar al unei bucăţi cât să pună piciorul (Fapte 7, 5). Căci toţi am fost şi suntem şi vom fi străini pe pământ, cum spune toată dumnezeiasca Scriptură.
Când deci toate cele de pe pământ se vor uni în întregime cu cele cereşti, atunci şi drepţii vor moşteni acel pământ reînnoit, pe care îl vor moşteni cei blânzi, fericiţi de Domnul (Matei 5, 5). Acum unele s-au unit cu cele cereşti, altele se vor uni. Sufletele sfinţilor, cum am spus înainte, se lipesc de Dumnezeu încă fiind în trup, prin darul Duhului Sfânt şi prin unirea cu El; dar vor fi reînnoite şi preschimbate şi înviate din morţi şi restabilite în lumina neînserată şi în slavă, după adormire. Dar trupurile lor încă nu, ci vor fi lăsate în morminte şi în stricăciune, având să se facă şi ele nestricăcioase la învierea cea de obşte, când toată zidirea aceasta pământească, văzută şi supusă simţurilor, se va preschimba şi se va uni cu cele cereşti sau cu cele nevăzute şi mai presus de simţuri.
Întâi va trebui să se împlinească acestea, apoi va veni cu slavă multă şi cu putere (Matei 24, 30) prea-doritul şi prea-dulcele nostru Împărat şi Dumnezeu Iisus Hristos, ca să judece lumea şi să dea fiecăruia după faptele lui (Matei 16, 27). După aceea, aşa cum într-o casă mare, sau în palatul împărătesc sunt multe locuri de odihnă şi de locuit şi în amândouă aceste feluri de locaşuri prea-dumnezeieşti este o mare felurime, aşa va face şi în noua creaţie multe împărţiri, dând fiecăruia moştenirea lui după vrednicia lui şi strălucirea şi podoaba ce i se cuvine pe temeiul virtuţilor şi faptelor lui. Dar pentru că ei vor fi duhovniceşti şi străvezii şi uniţi cu acele dumnezeieşti locaşuri şi locuri de odihnă, împărăţia cerurilor le va fi o singură locuinţă şi aşa se va arăta tuturor drepţilor şi nu vor vedea decât pe Împăratul pretutindeni. El va fi în faţa fiecăruia şi fiecare în faţa Lui şi va lumina în fiecare şi fiecare va lumina în El. Vai însă celor ce se vor afla atunci în afara casei aceleia.
Ionuţ BURSUC
(Texte selectate din Sf. Simeon Noul Teolog,
Întâia cuvântare morală, în Filocalia, vol. VI, Ed. IBMO, Bucureşti, 1977)