Biserica Ortodoxă Ucraineana condamnă experimentele cu embrioni

0
270
Biserica Ortodoxă Ucraineana condamnă experimentele cu embrioni
Pe data de 8 aprilie 2009, a avut loc o masă rotundă a oamenilor de ştiinţă şi miniştrilor sănătăţii, la Marea Lavră a Kievului, purtându-se discuţii despre bioetică şi aspectele spirituale legate de terapia celulară şi clonare.
Discuţia a fost un răspuns al Bisericii la decizia preşedintelui SUA, Barak Obama, din 9 martie, referitoare la reluarea finanţării cercetărilor pe celule stem, care fusese întreruptă în 2001.
Biserica Ortodoxă consideră experimentele cu embrioni, intolerabile, pentru că ea susţine că embrionii au valoare deplin-umană – conform unui raport al corespondentului RISU, Natalia Matsipura, din 10 aprilie.
Vladimir Medvediev, un cercetator in Ştiinţe Medicale şi asistent la Departamentul neurochirurgical al Universităţii Nationale de Medicina „O. Bohomolets” a susţinut că există multe moduri alternative de a produce celule stem, cum ar fi modificarea genetică a celulelor mature.
Şeful Misunii de Educaţie Spirituală, a Patriarhiei Moscovei (Departamentul Sinodal) din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucraineene – protopărintele Heorhii Kovalenko, a raportat că planul Bisericii, în acest sens, este continuarea dialogului biserică-ştiinţă, prin organizarea unor serii de alte noi evenimente, similare.
www.lacasuriortodoxe.com