Biserica este îngrijorată de situaţia creată în ultimele zile în centrul capitalei

0
284
Biserica este îngrijorată de situaţia creată în ultimele zile în centrul capitalei
Mitropolia Moldovei este profund îngrijorată de situaţia creată în ultimele zile în centrul capitalei. Protestele însoţite de actele de vandalism au preschimbat atmosfera Postului Mare şi a sărbătorii Bunei Vestiri, susţine Mitropolia Moldovei. Într-un comunicat al Mitropoliei se spune că „în loc de post şi rugăciune am fost martorii unor abuzuri ale tinerilor, care şi-au manifestat dezacordul prin metode cu totul barbare faţă de rezultatele alegerilor parlamentare”. „Biserica a condamnat întotdeauna violenţa, optând pentru soluţionarea prin metode paşnice a tuturor problemelor. Este inadmisibil să ne transformăm în robi ai patimilor şi plăcerilor lumeşti, ci trebuie să depăşim emoţiile şi pornirile distructive prin credinţă şi dragoste”, se spune în comunicat. Mitropolia Moldovei cheamă cetăţenii să demonstreze că sunt capabili să se stăpânească şi „să nu fie conduşi de alţii, care urmăresc interese meschine şi distrugătoare”. „Este uşor a distruge şi a semăna haos, dar viaţa necesită stabilitate şi armonie”, se mai spune în comunicatul Mitropoliei Moldovei.(DECA-press)

www.jurnal.md