Misionarismul sectar va fi restricţionat în Federaţia Rusă

0
275
Misionarismul sectar va fi restricţionat în Federaţia Rusă
Ministerul Justiţiei Federaţiei Ruse va efectua schimbări în legislaţia privind activitatea misionară a organizaţiilor religioase. Ţinem să modificăm legislaţia deorece, înuşi termenul de activitate misionară nici nu există în lege. În lege vor fi notate condiţiile activităţii misionare, cât şi pedeapsa, pentru activitatea misionară nesancţionată. Proiectul de lege va fi înaintat Guvernului rus nu mai târziu de decembrie 2009, iar până atunci va fi înaintat pentru cercetarea sa de către populaţia ţării, a anunţat S. Meluşchin. De asemeni, acesta a amintit că Ministerul Justiţiei de curând deţine funcţii noi, cu dreptul de a efectua expertiza religioasă de stat, iar în cel mai scurt timp va fi creată o comisie care se va ocupa de problemele date. La rândul său, reprezentantul Procuraturii, Alexei Jafearov, este de părerea că structura dată ar putea să se ocupe şi de materialele ce sunt publicate de sectele extremiste, care în ultima perioadă de timp a ridicat foarte multe discuţii şi probleme în rândul societăţii civile. După cum consideră Jafeanov, această structură va fi independent de Procuratură, iar în al doilea rând, aceasta va fi constituită din oameni de ştiinţă autoritari şi respectiv, va asigura un grad înalt de expertiză, ce este necesar pentru înaintarea cauzelor în judecată.
www.interfax-religion.ru

медицинскую справку купить