Tanzania: Preot catolic, condamnat la 25 de ani de închisoare, pentru genocid

0
308
Preot catolic, condamnat la 25 de ani de închisoare, pentru genocid
Abatele Emmanuel Rukundo a fost condamnat vineri, 27 februarie, la 25 de ani de închisoare, de către Tribunalul Penal Internaţional al Rwandei (TPIR), după ce a fost găsit vinovat de genocid, crimă şi exterminare. „Camera îl condamnă la o pedeapsă unică de 25 de ani, închisoare”. Acest comunicat a fost adus la cunoştinţă de Joseph Asoka de Silva, judecător, după ce a citit rezumatul instanţei, referitor la procesul din Arusha, Tanzania. „Faptele lui Rukundo au fost într-adevăr, parte din acest genocid. Prin comiterea acestor crime, el a intenţionat să distrugă în întregime sau parţial etnia tutsi”, a adăugat judecătorul. Conform hotărârii, preotul, acum în vârstă de 50 de ani, a participat în aprilie 1994, în colaborare cu armata şi Interahamwe (miliţii extremiste hutu), la eliminarea cetăţenilor tutsi, care au căutat să se refugieze în Micul Seminar Sfântul Leon din Gitarama (centrul Rwanda). Mulţi dintre aceşti tutsi au fost ucişi.
Camera a ajuns la concluzia că omul bisericii catlocie „a agresat sexual o marturisitoare CCH (o femeie tutsi), după cum singur a recunoscut. Conform judecătorului, preotul a încercat la 21 mai 1994, într-o cameră din Micul Séminar Sfântul Leon, să violeze o femeie tutsi. La data de 20 februarie 2008, adjunctul procurorului, William Egbe din Camerun, a solicitat o pedeapsă cu închisoare pe viaţă, pentru abatele Rukundo. Apărarea a solicitat, de cealaltă parte, achitarea. Abatele Rukundo, care a fost preot militar în timpul genocidului, a fost arestat în Elveţia, în iulie 2001 şi transferat în detenţia TPIR, două luni mai târziu. Procesul său a început la 15 noiembrie 2006.
Doi alţi preoţi catolici din Rwanda au mai apărut cu alte ocazii înaintea de TPIR: Athanase Seromba, condamnat definitiv la închisoare pe viaţă, şi Hormisdas Nsengimana, de asemenea, procurorul solicitând pe 12 februarie, închisoare pe viaţă.
Ultimul preot catolic inculpat de instanţa de judecată, abatele Wenceslas Munyeshyaka, va fi judecat în Franţa, în conformitate cu decizia TPIR. Rolul Bisericii Catolice în genocidul Rwandez rămâne controversat. Genocidul a însemnat, conform ONU, decesul a aproximativ 800.000 de persoane, în perioada aprilie – iulie 1994, în rândul minorităţii tutsi şi hutu moderată. TPIR, cu sediul în Tanzania, este responsabil cu investigarea şi judecarea principalilor autori ai acestui genocid.
www.lacasuriortodoxe.com

тент Maserati