Promovarea Ortodoxiei în Europa Secularizată

0
181
Promovarea Ortodoxiei în Europa secularizată!
Mai multe activităţi vor avea loc la Strasburg, care au drept scop familiarizarea acestora cu tradiţiile şi cu cultura ortodoxă. Acestea au fost iniţiate de către Patriarhia Rusă şi reprezentanţa acestea pe lângă organismele internaţionale. Prima dintre măsuri, un seminar cu genericul „Bazele Ortodoxiei” a avut loc în biserica Tuturor Sfinţilor, care se află sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Ruse.
Au participat peste 60 de oameni, spune parohul bisericii Egumenul Filaret, care totodată a vorbit despre apariţia parohiei date şi rolul ei în diaspora rusească de peste hotare. La rândul său, parohul diasporei franceze a Bisericii Ortodoxe Ruse, părintele Daniil Ăscleain a vorbit despre istoria Bisericii Ortodoxe şi a familiarizat publicul cu dogmele şi tradiţia Bisericii.
Enoriaşul bisericii „Tuturor Sfinţilor” prof. Alan Cormon a susţinut un discurs despre rolul şi importanţa Ortodoxiei în Europa contemporană. Participanţii la seminar au făcut cunoştinţă cu structura iconostasului. De asemeni, au avut posibilitatea de a asculta mai multe cântări ortodoxe, ce au fost interpretate de corul bisericesc.
Ortodoxia, credinţa în Dumnezeu, totdeauna a avut un rol primordial în istoria Europei!
interfax-religion.ru

כיסוי לאוטוнавигатор авторегистратор купитькупить шкаф купе б у