Mitropolia Moldove si a Bucovinei face reţea proprie de grădiniţe

0
352
Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei face reţea proprie de grădiniţe

În cadrul Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (MMB) au luat decizia de înfiinţare a unei reţele proprii de grădiniţe. Aceste unităţi de învăţământ preuniversitar vor funcţiona pe lângă unele parohii şi în cadrul unor seminarii teologice. Acum, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei vor identifica spaţiile unde vor putea fi amenajate aceste grădiniţe, după care se vor face demersurile necesare înfiinţării acestora.
Grădiniţele nu vor funcţiona independent de reţeaua de învăţământ preşcolar din România, urmând să fie autorizate de instituţiile abilitate, după ce se vor primi aprobările din partea Ministerului Educaţiei. Grădiniţele vor fi realizate din fonduri sociale speciale constituite la nivelul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în anul 2008 valoarea acestor fonduri fiind de aproximativ 3 milioane de lei.
În realizarea proiectului şi-au anunţat implicarea şi reprezentanţi ai mănăstirilor, ai protopopiatelor, ai unor şcoli teologice, dar şi asociaţii şi fundaţii care colaborează cu Arhiepiscopia Iaşilor.

www.lacasuriortodoxe.com

накидка Peugeotкупить компрессор буvaccination for tanzania