Când Biserica este sprijinită de către Stat, ea poate să ajute mai mult poporul

0
303
Când Biserica este sprijinită de către Stat, ea poate să ajute mai mult poporul
Referitor la opiniile exprimate în presă despre fonduri mai mari comparativ cu anul trecut alocate Bisericii Ortodoxe Române în proiectul bugetului de Stat pe 2009, aflat în dezbatere parlamentară, în contextul crizei economice, facem următoarele precizări:
În ansamblu, fondurile alocate Cultelor din România în proiectul de buget pentru 2009 sunt mai mici comparativ cu anul 2008, ţinând cont şi de nevoile reale ale acestora, iar majorarea sprijinului financiar al Statului pentru salariile clerului şi personalului deservent se justifică întrucât nivelul acestui sprijin era cel mai mic în comparaţie cu sumele de bani oferite celorlalte categorii sociale. Precizăm şi faptul că preoţii nu sunt salarizaţi de către Stat, ci primesc doar un sprijin financiar, restul salariului fiind completat din contribuţiile benevole ale credincioşilor, în marea lor majoritate fiind din ce în ce mai săraci.
Referitor la creşterea sprijinului financiar acordat pentru comunităţile ortodoxe româneşti din străinătate, aceasta reprezintă o necesitate stringentă, având în vedere faptul că Biserica (parohia) este instituţia în jurul căreia se adună majoritatea românilor aflaţi la muncă sau studii în străinătate. Aşa cum de altfel se cunoaşte, Patriarhia Română, prin ierarhii şi preoţii ei din străinătate, ajută la păstrarea identităţii de neam, credinţă, cultură şi spiritualitate, precum şi la integrarea socială a românilor în ţările în care aceştia s-au stabilit.
Aşadar, când Biserica este ajutată de către Stat sau de către alte instituţii şi persoane particulare, ea poate ajuta şi mai mult, la rândul său, pe cei defavorizaţi. Adesea, se cere Bisericii să fie mai prezentă şi mai activă în societate pentru a ajuta diferite categorii sociale aflate în dificultate, dar se face zarvă când autorităţile de stat sprijină Biserica în intensificarea misiunii ei pastoral-misionare şi sociale.
Biroul de presă al Patriarhiei Române

туризм и отдыхcheap car cover philippinescar seat cover tent