Biblioteca ortodoxă

 

Ştiri

  • 25.05.13
    Omul care face troite pentru a-si ajuta semenii
    „Veţi muri atât cât aţi refuzat să trăiţi“, spunea scriitorul scoţian George Mac Donald în romanul său „Lilith“, încercând să sugereze că omul este nemuritor, în măsura în care îşi acceptă viaţa aşa cum îi este ea dată de Creator. Fără a-l fi citit pe Mac Donald, Cornel Ionuţ Fuiorea, din satul Poiana Lacului, judeţul Argeş, îi confirmă ideea, căci vieţii lui, mult prea încercată, acest om i-a adăugat dimensiunea verticală a iubirii aproapelui.
    Citeşte mai mult...
  • 25.05.13
    Criza Crestinismului: Marea Britanie va fi majoritar musulmana in 10 ani
    Conform unui nou recensamant, din 2011, numărul creștinilor născuți în Marea Britanie este în scădere în mod semnificativ, în timp ce numărul musulmanilor este în creștere. Se sugerează că doar o minoritate de oameni ii va reprezenta pe creștini în următorii zece ani.
    Citeşte mai mult...
  • 24.05.13
    Avortul, cauza disparitiei neamului - inotam in sange! Nu pana la glezne, nu pana la genunchi, ci pana peste cap!
    Dimineaţă de dimineaţă, holurile spitalelor din România sunt neîncăpătoare pentru tinerele care vin să facă avorturi. Palide şi speriate, ele îşi aşteaptă rândul pentru a omorî fiinţa nevinovată care a prins viaţă în pântecele lor şi care nu se poate apăra singură de instrumentele ucigaşe ale medicilor.
    Citeşte mai mult...
  • 24.05.13
    Papa Francisc a declarat că și ateii sunt mântuiți!
    O declaraţie recentă a papei Francisc îl desparte pe acesta definitiv de ideile papei Benedict, cel puţin în ceea ce priveşte non-catolicii. Şi ateii sunt oameni buni, dacă fac bine, a declarat papa Francisc, rugând indivizii, indiferent de religie, să lucreze împreună. Suveranul pontif a făcut această remarcă în timpul slujbei de dimineaţă, unde obişnuieşte să vorbească liber, fără comentarii pregătite înainte.
    Citeşte mai mult...
  • 23.05.13
    Franţa: Ce se schimbă pentru ortodocşi dacă legea căsătoriei «pentru toţi» intră în vigoare?
    4d46c3a89e0beSfânta Cununie. O lege civilă nu angajează decât societatea civilă. Dacă ea este în concordanţă cu legea divină, ea este binecuvântată, în schimb dacă ea contrazice această lege, atunci nu îi angajează pe creştini la respectarea ei. Chiar şi în cazul în care instituţia căsătoriei civile ar dispărea, Biserica va continua până la sfârşitul veacurilor să considere sfântă taină a căsătoriei.
    Citeşte mai mult...
Articole şi studii


PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 25 Mai 2013 12:20

„Voieşti să te faci sănătos?” ( Predică la Duminica Slăbănogului)

Iubiţii mei, Sfânta Evanghelie istoriseşte astăzi o minune, una din nenumăratele minuni pe care le-a făcut, le face şi le va face până la sfârşitul veacurilor, în ciuda demonilor, Domnul nostru Iisus Hristos.
Care este această minune? Hristos a înviat un mort. Greşeşti – îmi veţi spune. Noi n-am auzit astăzi în Evanghelie că a înviat un mort; am auzit că a vindecat un paralitic. Da, dar acesta era într-un asemenea grad de paralizie, încât nu se deosebea de un mort. Era un mort neîngropat. Avea mâini şi nu avea mâini, avea picioare şi nu avea picioare. Era permanent imobilizat.

Viaţa înseamnă mişcare. Viermişorul se mişcă în noroiul lui, furnica parcurge kilometri, albina ajunge la distanţe incredibile de stupul ei, păsările vin de departe, de la Polul Nord şi de la Polul Sud, în ţara noastră. Toate câte au viaţă se mişcă; unul singur nu se mişcă – paraliticul. Am văzut la Azilul de Boli Incurabile din Atena un om paralizat, ca o imagine a paraliticului din Evanghelia de astăzi. Era cu totul imobilizat, nici mâna nu şi-o putea ridica; asistenta îl hrănea.
Citeşte mai mult...
 
PDF Imprimare Email
Vineri, 24 Mai 2013 11:39

Rugăciunea minții și creștinii din lume

Rugăciunea minții și creștinii din lume
Mereu se pune întrebarea: e posibil ca aceia care trăiesc în lume să se îndeletnicească cu rugăciunea minții? Pentru cei care întreabă, vom răspunde afirmativ. Da, este posibil. Ca să fie înțeles îndemnul nostru de către cei interesați, precum și demonstrația, pentru necunoscători, voi lămuri pe scurt acest subiect, astfel încât să nu mai fie preocupați de interpretările diferite ale “rugăciunii minții” și de definirea acesteia.
În general, rugăciunea este singura lucrare și virtute deopotrivă necesare și obligatorii pentru întreaga fire cuvântătoare, simțitoare și înțelegătoare, omenească și îngerească, de aceea ni se și poruncește să o lucrăm neîncetat.
Rugăciunea nu se împarte dogmatic în tipuri și moduri, dar, după spusele Sfinților noștri Părinți, fiecare tip și mod de rugăciune este folositor, fiind de ajuns să nu afle omul în vreo rătăcire sau influență demonică. Scopul acestei lucrări atotvirtuoase este să îndrepteze și să păstreze mintea omului la Dumnezeu. Pentru aceasta, așadar, Părinții ne-au pus la îndemână cele mai ușoare moduri simplificând rugăciunea, astfel încât mintea noastră să se îndrepteze și să rămână la Dumnezeu într-un chip cât mai simplu și statornic. La celelalte virtuți participă și alte mădulare ale trupului și simțurile, pe când, în fericita rugăciune, doar mintea lucrează de una singură, de aceea este nevoie de multe strădanii  în a o impulsiona și înfrâna, pentru a deveni o rugăciune roditoare și bine-primită. Sfinții Părinți, care L-au iubit pe Dumnezeu cu toată inima, aveau ca preocupare permanentă cum să facă să se unească și să rămână permanent cu El, îndreptându-și toate încercările către rugăciune, ca fiind calea cu cele mai bune rezultate în acest sens.
În ceea ce privește celelalte moduri de rugăciune, cunoscute și obișnuite aproape tuturor creștinilor, nu vom vorbi acum, ci doar despre “rugăciunea minții”, despre care sunt mereu întrebat. Este un subiect care îi preocupă pe creștinii evlavioși, fiindcă acest tip de rugăciune este ignorat și de multe ori greșit interpretat și descris într-un mod care ține de domeniul fantasticului. Despre modul exact de aplicare, cât și despre roadele acestei virtuți dumnezeiești, care duce de la curățire până la sfințire, îi vom lăsa pe Sfinții Părinți să ne vorbească. Doar atât vom preciza noi, nevrednicii, atât cât suntem în stare să lămurim și să-i convingem pe frații noștri care locuiesc în lume, cum anume trebuie să se îndeletnicească cu acest tip de rugăciune.
Au numit-o Sfinții Părinți rugăciune a minții, deoarece se face cu mintea, dar este numită și trezvie, ceea înseamnă aproape același lucru. Mintea este definită de Părinți ca fiind ceva straniu si liber, care nu tolerează constrângeri și nici nu poate fi convinsă de ceva ce nu poate desluși ea însăși. De aceea, în primul rând, au ales puține cuvinte, rugăciunea aceasta fiind cea mai simplă cu putință: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, astfel încât să nu fie nevoie de un efort mai mare al minții de a memora o rugăciune lungă. În al doilea rând, au reîntors mintea înspre cele lăuntrice, înspre inimă, în centrul rațiunii, unde, rămânând nemișcată asupra sensului dumnezeieștii invocări a prea dulcelui nume al Domnului nostru Iisus, să ajungă să simtă cât mai curând cu putinţă mângâierea dumnezeiască. Este cu neputință, după spusele Părinților, chemând încontinuu numele Stăpânului Atotbun, să nu fim auziți de El, Care atât de mult dorește mântuirea oamenilor.
Însă, așa cum, virtutea după fire năzuiește să izbândească, are nevoie de mijloace ajutătoare, la fel și această sfântă lucrare are nevoie de condiții aproape indispensabile. O anume liniște, lipsa grijilor, evitarea cunoștințelor și a relatărilor fără folos despre fel și fel de evenimente – acest permanent, potrivit Sfinților Părinți, «a da și a primi» în relația cu lumea -, după cum și înfrânarea în toate și, prin acestea, tăcerea desăvârșită. De asemenea, stăruința neîncetată și bunul obicei nu cred să fie cu neputință creștinilor evlavioși interesați de această prea sfântă lucrare. O bună deprindere cu această rugăciune la un anume interval de timp al zilei și nopții, care să fie cam același de fiecare dată, constituie un bun început.
Am întărit, desigur, asupra stăruinței, ca fiind o condiție necesară în rugăciune, după cum, la rândul lui, întărește și dumnezeiescul Pavel: «stăruiți în rugăciune». Mai ales în comparație cu celelalte virtuți, rugăciunea are nevoie de un efort pe toată durata vieții noastre și de aceea le repet celor care încearcă acest lucru, să nu se îngreuneze, nici să considere  trebuința răbdării ca fiind un eșec în această lucrare niptică.
La început, este necesar să se spună șoptit rugăciunea sau cu voce tare, puternică, atunci când se întâmpină răzvrătire și împotrivire în lăuntrul nostru. Când deprindem acest bun obicei, astfel încât cu ușurință putem să păstrăm și să spunem rugăciunea, atunci începem să îndreptăm rugăciunea și înspre interior printr-o desăvârșită tăcere exterioară. În cărticica “Pelerinul rus”, în prima parte se dă un exemplu bun în ceea ce privește aplicarea acestei rugăciuni. Râvna cea bună și străduința, întotdeauna în împletire cu rugăciunea spusă cu aceleași cuvinte, fără să fie schimbate deseori, va naște obişnuinţă bună care va aduce apoi înfrânarea minții, astfel încât se va face arătată și prezența Harului.
La fel cum fiecărei virtuți îi corespunde un anume rezultat, așa și rugăciunea are ca rezultat curățirea minții și luminarea ei și ajunge și la bunul suprem și desăvârșit, anume la unirea cu Dumnezeu, adică la îndumnezeire. Totuși, în afară de acestea, mai zic Sfinții Părinți încă un lucru:  depinde de om să ceară și să încerce să intre pe drumul care duce spre ”cetate” și, de cumva nu ajunge la capăt pentru că nu a apucat din diferite motive, Dumnezeu îl va socoti printre finaliști. Și ca să fiu și mai clar, referitor la subiectul acesta al rugăciunii, aș zice că trebuie ca noi toți creștinii să ne străduim să spunem rugăciunea, în special rugăciunea minții de-un-singur-gând, și oriunde ajunge omul, mult câștig are.
Prin aceea că săvârșește rugăciunea, omul nu este predat ispitei care stă la pândă, fiindcă prezența ei este trezvie și  esența ei este însăși rugăciunea, așadar “cel ce se roagă și cel ce priveghează, nu cade în ispită”. Apoi, omul nu este predat întunecării minții, încât să spună absurdități și să greșească în judecățile și hotărârile sale. Totodată, nu cade în trândăvie și în nepăsare, care sunt temelia tuturor răutăților. De asemenea, nu este biruit de patimi și slăbiciuni acolo unde este slab și îndeosebi atunci când este asediat de prilejuri de cădere în ispită. Dimpotrivă, îi sporește râvna și evlavia. Devine disponibil lucrării faptelor bune. Se îmblânzește și nu ține minte răul. Sporește astfel de la o zi la alta în dragostea și credința lui Hristos, iar acestea îl îndeamnă la toate virtuțile. Avem foarte multe exemple de oameni din zilele noastre, și mai ales tineri, care, prin acest bun obicei, s-au salvat din primejdii înfricoșătoare sau de căderi în mari răutăți sau pericole de moarte.
Prin urmare, rugăciunea este datoria fiecărui credincios de orice vârstă, neam sau situație, indiferent de loc, de timp sau de mod. Prin rugăciune se activează Harul dumnezeiesc  care oferă soluții la problemele și ispitele care îi preocupă pe credincioși, astfel încât, potrivit Sfintei Scripturi, ”tot cel ce cheamă numele Domnului se va mântui”.
Nu există primejdia înșelării, după cum se exprimă unii nepricepuți, ci este de ajuns să se spună rugăciunea în chip simplu și smerit. Este de mare trebuință, atunci când spunem rugăciunea, să nu ne închipuim în minte nicio imagine, nici măcar a Stăpânului nostru Hristos, nici a Preasfintei Născătoare, sau a vreunei alte persoane ori înfățișări. Imaginea este un mod de împrăștiere a minții. Totodată, prin intermediul imaginii se strecoară gândurile și înșelarea. Mintea trebuie să rămână doar la sensul cuvintelor rugăciunii și, cu multă smerenie, omul va putea să primească dumnezeiasca milă. Eventualele închipuiri, lumina, mișcările, zgomotele și gălăgia nu trebuie primite, ca unele ce sunt uneltiri diavolești spre zădărnicire și înșelare. Modul prin care Își face simțită prezența Harul la începători este bucuria duhovnicească și lacrimile aducătoare de pace, dar și temerea de Dumnezeu, cea plină de încredințare și liniște, care vine de amintirea păcatelor și conduce la sporirea tânguirii și a plânsului. Treptat, Harul devine simțire a dragostei lui Hristos într-o așa măsură, încât dispare cu totul rătăcirea minții și se încălzește inima în dragostea lui Dumnezeu atât de mult, încât crede că nu o poate îndura. Altădată iarăși gândește și dorește să rămână pentru totdeauna întocmai în starea în care se află și să nu mai ceară să vadă sau să audă nimic altceva. Toate acestea și alte forme ale simțirii și mângâierii sunt începătoare pentru cei care încearcă să spună și să păstreze rugăciunea, atât cât depinde de ei și cât pot aceștia. Până în acest punct, care este atât de simplu, cred că fiecare suflet care este botezat și viețuiește ortodox poate aplica rugăciunea și se poate desfăta de această bucurie și desfătare duhovnicească, având în același timp și dumnezeiesc acoperământ și ajutor în toate lucrările sale.
Repet, o dată în plus, îndemnul meu către toți iubitorii de Dumnezeu și de mântuire să nu întârzie să încerce această lucrare bună și acest obicei sănătos și, astfel, nu vor găsi cuvinte de mulțumire față de Dumnezeu pentru Harul și milostivirea pe care El le dă celor care se ostenesc puțin în această lucrare. Iar acest lucrul li-l spun spre încurajare, să nu șovăiască și să nu se micșoreze la suflet din pricina puținei osteneli și împotriviri pe care le vor întâmpina. Părinți contemporani pe care i-am cunoscut au avut mulți ucenici în lume, bărbați și femei, căsătoriți sau necăsătoriți care au ajuns, nu numai la stadiul începător, ci au înaintat tot mai mult cu Harul și milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos;  ”că lesne este înaintea Domnului a îmbogăți pe cel sărac” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 11:23). Nu există, cred, în harababura actuală a atâtor tulburări, a nihilismului și necredinței, o îndeletnicire duhovnicească mai lesnicioasă și pe care mai toți o pot împlini, cu atâta folos și îmbogățire în multe feluri, decât această mică rugăciune. Poate fi săvârșită de către om fie că se află șezând, fie în mișcare, fie lucrând, fie, la nevoie, chiar întins și, în general, oriunde și oricum s-ar afla, poate spune această rugăciune care conține și credința, și mărturisirea, și invocarea lui Dumnezeu, și nădejdea, cu atât de puțină osteneală și neînsemnată strădanie, împlinind desăvârșit porunca universală ”rugați-vă neîncetat”. La oricare dintre cuvintele Sfinților Părinți va alerga cineva, încă și la viețile lor minunate, nu va întâlni aproape nicio altă virtute pe care aceștia să o laude atât de mult și să o împlinească cu atâta râvnă și stăruință, încât aceasta singură să fie socotită cel mai puternic mijloc al izbândirii celei întru Hristos. Nu este scopul nostru să proslăvim sau să descriem această Împărăteasă a virtuților, căci orice am spune, o vom micșora. Scopul nostru este să mișcăm și să încurajăm pe fiecare credincios la lucrarea ei și fiecare se va învăța din propria-i experiență că noi am spus foarte puține despre ea.
Alergați toți cei deznădăjduiți, întristați, neștiutori, cei puțin credincioși și în multe chipuri încercați, la mângâierea și rezolvarea problemelor voastre. Dulcele nostru Iisus Hristos, Viața noastră, ne vestește că ”fără El nu putem face nimic”. Iată, așadar, că cei care Îl cheamă încontinuu, nu rămân niciodată singuri și, prin urmare, ”totdeauna putem și vom putea prin El”. Iată sensul corect și aplicarea cuvântului atât de însemnat al Sfintei Scripturi ”și Mă cheamă pe Mine în ziua necazului și te voi izbăvi și Mă vei preaslăvi” (Ps. 49:16). Noi vom chema numele Lui nu numai ”în ziua necazului”, ci mereu Îl vom chema, spre luminarea minții noastre, astfel încât să nu cădem în ispite. Așadar, dacă vrea cineva să pășească mai sus, acolo unde îl va atrage atotsfântul Har, de la aceasta treaptă de început va trece la vorbirea cu El și despre El, când va ajunge acolo.
Ca un epilog al celor scrise, repetăm îndemnul nostru sau, mai curând, încurajarea noastră către toți credincioșii, și anume că se poate și se cere să se îndeletnicească cu rugăciunea ”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, numită ”rugăciunea minții”, cu convingerea că mult se vor folosi, indiferent de nivelul la care ajung. Pomenirea morții și cugetul smerit, împreună cu celelalte mijloace ajutătoare pe care le-am amintit mai sus, ne garantează izbânda prin Hristos, a Cărui chemare va fi ținta îndeletnicirii celei bune. Amin.

Mereu se pune întrebarea: e posibil ca aceia care trăiesc în lume să se îndeletnicească cu rugăciunea minții? Pentru cei care întreabă, vom răspunde afirmativ. Da, este posibil. Ca să fie înțeles îndemnul nostru de către cei interesați, precum și demonstrația, pentru necunoscători, voi lămuri pe scurt acest subiect, astfel încât să nu mai fie preocupați de interpretările diferite ale “rugăciunii minții” și de definirea acesteia.
În general, rugăciunea este singura lucrare și virtute deopotrivă necesare și obligatorii pentru întreaga fire cuvântătoare, simțitoare și înțelegătoare, omenească și îngerească, de aceea ni se și poruncește să o lucrăm neîncetat.
Rugăciunea nu se împarte dogmatic în tipuri și moduri, dar, după spusele Sfinților noștri Părinți, fiecare tip și mod de rugăciune este folositor, fiind de ajuns să nu afle omul în vreo rătăcire sau influență demonică. Scopul acestei lucrări atotvirtuoase este să îndrepteze și să păstreze mintea omului la Dumnezeu. Pentru aceasta, așadar, Părinții ne-au pus la îndemână cele mai ușoare moduri simplificând rugăciunea, astfel încât mintea noastră să se îndrepteze și să rămână la Dumnezeu într-un chip cât mai simplu și statornic. La celelalte virtuți participă și alte mădulare ale trupului și simțurile, pe când, în fericita rugăciune, doar mintea lucrează de una singură, de aceea este nevoie de multe strădanii  în a o impulsiona și înfrâna, pentru a deveni o rugăciune roditoare și bine-primită. Sfinții Părinți, care L-au iubit pe Dumnezeu cu toată inima, aveau ca preocupare permanentă cum să facă să se unească și să rămână permanent cu El, îndreptându-și toate încercările către rugăciune, ca fiind calea cu cele mai bune rezultate în acest sens.
Citeşte mai mult...
 
PDF Imprimare Email
Joi, 23 Mai 2013 14:46

Secretul in boala este sa te lupti pentru a dobandi harul lui Dumnezeu

Multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat multe boli !

Cuviosul Batran Porfirie a suferit de urmatoarele boli: infarct miocardic, insuficienta renala cronica, ulcer cu nisa (cu repetate gastroragii), cataracta, herpes zosterial pe fata, dermatida stafilococica pe mana, hernie inghinala (cu dese strangulari), gusa endemica cronica, adenom la hipofiza.

“Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!”

De multe ori ii spun: “Hristoase al meu, iubirea Ta nu are hotar!”. E o minune cum de mai traiesc. Printre alte boli ale mele, am si cancer la hipofiza. S-a facut acolo o tumoare care creste si apasa pe nervul optic. De-asta nu mai vad acum. Ma doare infricosator. Ma rog, insa, ridicand Crucea lui Hristos cu rabdare.

Vedeti inima mea cum este? S-a marit, nu mai este cum era. Este tot din pricina cancerului de la cap. Si cu cat merg, o sa se inrautateasca. Se va mai mari, o sa-mi fie greu sa vorbesc. Ma doare mult, sufar, dar este foarte frumoasa boala mea. O simt ca iubire a lui Hristos. Ma strapung la inima si multumesc lui Dumnezeu. Este pentru pacatele mele. Sunt pacatos si Dumnezeu Se straduieste sa ma curateasca.

Citeşte mai mult...
 
PDF Imprimare Email
Marţi, 21 Mai 2013 12:18
Cand osemintele au raspuns - Adevarat a inviat!

S-a întâmplat în ziua de Paști a anului 1935, la mănăstirea Sfântul Pavel din Sfântul Munte. După Vecernia Dragostei (a doua Înviere), se obișnuiește să se adune toți părinții în arhondaric, pentru a-și adresa unii altora urările de Paște.

Părintele Toma, proaspăt tuns în monahism, necunoscând rânduiala, s-a dus în față, împreună cu monahii mai bătrâni. Starețul Serafim l-a văzut, dar nu i-a spus nimic. Când părintele Toma i-a zis «binecuvântați», starețul i-a răspuns: «Părinte Toma, du-te jos, te rog, în osuar, și spune “Hristos a înviat” și oaselor părinților adormiți, iar apoi vino înapoi».

Tânărul călugăr, simplu, smerit, grăbindu-se să facă ascultare, fără să stea prea mult pe gânduri, a alergat la osuar. Ajuns acolo, a strigat cu glas mare: «Părinți și frați, m-a trimis starețul să vă spun Hristos a înviat!». Atunci s-a petrecut următorul fapt minunat: oasele au început să salte, să scrâșnească, să joace, să sară în sus de bucurie!

Un craniu s-a ridicat chiar la un metru de sol și i-a răspuns: «Cu adevărat a înviat Domnul!». După care s-a reașternut aceeași liniște de mormânt.Părintele Toma s-a întors după aproximativ zece minute, deși cimitirul și osuarul mănăstirii se află foarte aproape de arhondaric. Cum l-a văzut, starețul l-a întrebat dacă le-a spus “Hristos a înviat” celor adormiți, la care monahul a răspuns că da.
Citeşte mai mult...
 
PDF Imprimare Email
Duminică, 19 Mai 2013 19:54

Îi rănim cu adevărat doar pe cei pe care-i iubim....

Cineva care ține foarte mult la mine, mi-a spus acum ceva vreme că nu putem să-i rănim cu adevărat decât pe cei pe care-i iubim. Și, aș zice eu acum, se aplică și invers, adică nu pot să ne rănească cu adevărat decât cei care ne iubesc.
Cum ar putea să te dezamăgească până la durere și până la lacrimi cineva care-ți este indiferent? De ce l-ar durea pe cel care nu te iubește că tu ai căzut între tâlhari? Îi este mult mai simplu să treacă pe alături. Da, orice venetic poate să arunce cu pietre și unele dintre pietrele aruncate e posibil să te mai și lovească dar loviturile astea fac parte din gama „ceea ce nu ne omoară ne face mai puternici“. Dureri care trec și care nu lasă decât o vânătaie repede uitată și vindecată.
 
 Dar dacă mama îți dă o palmă pe care știi că nu ai meritat-o, sentimentul de nedreptate pune stăpânire pe tine și doare mai mult decât palma. Iar dacă ai meritat-o, ideea că ai făcut ceva ca s-o meriți te roade și mergi să-ți ceri iertare. Nu-ți ceri iertare de la oamenii de care nu-ți pasă dacă-i superi sau îi rănești în vreun fel ci de la cei care-ți sunt dragi și pe care-i iubești.
 
 Spuneam uneori că dragostea adevărată doare. Cea care nu doare este păcăleală. Doare pentru că este o foarte mare apropiere între oameni diferiți, fiecare cu asperitățile lui, fiecare modelându-se după celălalt și modelându-l pe celălalt. Doare pentru că nu ni se pare niciodată că am avea destul din persoana iubită.
Citeşte mai mult...
 
PDF Imprimare Email
Vineri, 17 Mai 2013 07:27

O dată să te hotărăşti...

Greutatea înfăptuirii unei alegeri, o ştie şi a simţit-o fiecare. Vă amintiţi despre măgărul lui Buridan? Istoria măgăruşului sleit de foame, care din două grămezi de fân egale ca mărime şi distanţă de la el, nu a putut alege nici una. Astfel, sărmanul a murit de foame, nefiind în stare să ia o decizie. E absurd? Probabil, dar numai la prima vedere. Fiecare dintre noi cel puţin o dată-n viaţă a fost pus în faţa unei situaţii insuportabile de a alege -"sau ... sau ... ".

Totuşi nu orice alternativă presupune şi existenţa unei alegeri. Dacă măgăruşul nostru mergea pe un drum pustiu, pe care ar fi dat de o singură grămadă de fân, el la sigur ar fi ales să-l mănânce. Mai precis, nici nu ar fi ales, ci pur şi simplu şi-ar fi potolit foamea. În acest caz nu ar fi existat nici o frâmântare din partea lui. Mâncând fânul, măgăruşul la nimic nu renunţă, şi nu face nici un sacrificiu. Situaţia devine alarmantă, în cazul în care stăpânul pune în faţa animalului două grămezi la fel de atractive de fân.

Dar nu prea se întâmplă în viaţă aşa, toate şi deodată. Ba pe un taler al cântarului imaginar se adaugă nişte argumente, ba pe altul. Şi aşa ar vrea, dar şi de celelate nu vrea să se priveze.

Uneori în situaţia în care povara alegerii e prea grea, noi preferăm să nu alegem nimic, sau să cedăm responsabilitatea pentru alegerea noastră altora. Mereu având şi o scuză: mama mea (prietenul, soţul ) spune că e mai bine să procedez aşa. Şi ca o variantă de alternativă, - mai alegem că totul se va rezolva de la sine cu timpul.
Din păcate (deşi noi suntem convinşi că din fericire) uneori cu adevărat lucrurile se rezolvă de la sine.

Citeşte mai mult...
 
PDF Imprimare Email
Vineri, 24 Mai 2013 17:27

Să fii sau să ai?

A fi sau nu a fi? – se întreabă personajul lui Shakespeare. Mi-aş lua îndrăzneala să vă spun că până la această întrebare trebuie să mai creştem. Adesea stopăndu-ne la una mult mai provocătoare – a fi sau a avea ? A poseda şi a fi sunt două viziuni fundamentale asupra lumii şi asupra modului de existenţă.

Corelarea omului cu una dintre aceste categorii, îi determină gândurile, sentimentele şi comportamentul, iar în final chiar şi destinul.
Hotărând să-şi construiască paradisul pe pământ, omenirea a ales "a avea." Raiul pe pământ şi acum pentru mulţi este întruchiparea unui loc plin de diverse bunătăţi, asemenea unei ilustrare a broşurilor sectare. Dar în Împărăţia Cerurilor este important - de a fi, şi Dumnezeul nostru este Cel, Care este.

Există un proverb minunat: "Toată lumea vrea să aibă un prieten, dar nu fiecare vrea să fie unul ." Astăzi tot mai mult ne dorim „să avem". "Vreau un copil" - în loc de "vreau să fiu mamă", "vreau să am un soţ" - în loc de "vreau să fie soţie ", etc. După aceste nuanţe lingvistice este toată atitudinea omului faţă de viată, motto-ul lui - sau - eu sunt pentru cineva, sau - cineva este pentru mine.
Citeşte mai mult...
 
PDF Imprimare Email
Joi, 23 Mai 2013 16:02
 Nimicirea crestinismului in Orientul Mijlociu
Trăim în timpurile unei dintre cele mai mari tragedii istorice, despre care cu groază vor relata manualele de istorie - și în cea mai mare parte, nici nu observăm aceasta. Internetul ne-a transformat planeta într-un sat global - dar, în acest sat fiecare casă ​​stă la margine,  fiecare casă cu scandalul lui, iar de ceea ce se întâmplă  în faţa ochilor noștri - în vecinătate –nimănui nu-i pasă.
 
Și  dacă le spunem lucrurilor pe nume în prezent are loc nimicirea creștinismului în Orientul Mijlociu.
 
Prin neimplicarea lumei civilizate, iar uneori, şi prin sprijinul său indirect. Doar cei care omoară şi expulzează creștinii – sunt luptători pentru democratie, de partea cărora sunt simpatiile mass-mediei celor mai influente ţări democratice ale lumii și susținerea financiară a guvernelor lor.
 
Pentru exactitate vom remarca că unele declarații cu privire la neadmiterea exterminării  creștinilor s-au făcut  - atât în ​​Europa, cât și în America, dar asupra stării reale a lucrurilor nu au avut nici un efect, ele neavând nici un astfel de obiectiv. Despre starea reală a lucrurilor, scrie, spre exemplu, autorul american Andrew Dolan în articolul intitulat "Cum războiul din Irak s-a transformat într-un război împotriva creștinilor, și de ce sprijinul rebelilor sirieni ar putea distruge creștinismul pe pământurile sale străvechi."
Citeşte mai mult...
 
PDF Imprimare Email
Miercuri, 22 Mai 2013 17:05

Dacă ti-e rece inima la rugaciune

- Părinte, inima îmi rămâne rece în rugăciune.

- Aceasta se întâmplă pentru că mintea nu dă tele­gramă inimii. Apoi în rugăciune trebuie să lucreze şi omul. El nu poate să ajungă dintr-odată în starea în care mintea lui să nu-i fugă deloc. Este trebuinţă de răbdare. Vezi, celălalt bate la uşă, iarăşi bate, aşteaptă şi după aceea se deschide uşa. Tu baţi numai odată şi vrei ca să intri imediat înăuntru. Nu se poate aşa. Atunci când începi să rosteşti rugăciunea, nu doreşti să participe şi inima?

- Simt nevoia de ajutor, pentru că mă simt neputin­cioasă.

- Ei, de aici se începe. In rugăciune este trebuinţă de stăruinţă. Şi L-au rugat stăruitor”, spune Evanghelia despre cei doi ucenici care L-au întâlnit pe Hristos în drumul spre Emaus. Hristos a rămas cu ei, pentru că aceia aveau o înrudire cu El şi de aceea li se cuvenea aceasta. Aveau smerenie, simplitate, bunătate, curaj, în sensul cel bun. Ei întruneau toate condiţiile şi pen­tru aceasta Hristos a rămas cu ei.

Trebuie să ne rugăm cu credinţă pentru orice ce­rere şi să avem răbdare, iar Dumnezeu va grăi. Deoa­rece atunci când omul se roagă cu credinţă, într-un fel îl obligă pe Dumnezeu să-i împlinească cererea pentru această credinţă a lui.
Citeşte mai mult...
 
PDF Imprimare Email
Luni, 20 Mai 2013 17:11

Sfantul apostol si evanghelist Ioan - 10 cuvinte despre dragoste

Sfântul apostol şi evanghelist Ioan este de asemenea, cunoscut sub numele de Apostol al dragostei . Anume dragostea este  tema esenţială a celor trei epistole ale sale. Pentru câteva momente încercaţi şă lasaţi la o parte grijile şi problemele cotidiene şi citiţi macar câteva pasaje din ele.

1.Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi. Şi întru aceasta ştim că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui. Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află. Iar cine păzeşte cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită. Prin aceasta, cunoaştem că suntem întru El. Cine zice că petrece întru El dator este, precum Acela a umblat, şi el aşa să umble. (1 Ioan 2:1-6).

2. Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.(1 Ioan 3:1-2).
Citeşte mai mult...
 
PDF Imprimare Email
Sâmbătă, 18 Mai 2013 12:05

Țiganca Zamfira, chip al pocăinței noastre

De şase ani sunt preot voluntar la Penitenciarului nr. 16 Pruncu din Chişinău. Activitatea noastră de aici este un pic diferită faţă de cea din România, deoarece avem şi parohie – asta înseamnă că, pe lângă activităţile de parohie, mai desfăşurăm şi activităţi misionare, cum ar fi cea de la penitenciar.

Din această cauză, eu nu pot să fiu permanent acolo, nici nu pot săvârşi Sfânta Liturghie duminica şi în sărbători, dar ajung săptămânal – de obicei, miercurea şi vinerea. Mă ajută voluntari veniţi chiar din rândul condamnaţilor, care îi ajută să se pregătească pe cei care vor să participe la slujbe, le dau cu o seară înainte să citească ori dintr-un Ceaslov, ori din ce avem noi la îndemână atunci în mica bibliotecă a bisericii.

Dar mai întâi trebuie spus că întâmplarea pe care vreau să o povestesc s-a petrecut în toamna anului 2008.

Instituţia noastră este unicul penitenciar spital unde sunt internaţi atât bărbaţi, cât şi femei. Şi, într-o celulă de femei din secţia Chirurgie, a fost şi o ţigancă – Zamfira. Când unul din voluntari a venit cu o seară înainte să întrebe cine va veni la slujbă, Zamfira i-a spus: „N-am nevoie de carte, dar vreau să vin mâine la biserică”. Era o ţigancă în jur de 36 de ani – o ţigancă frumoasă, care era şi uşuratică, din câte     am înţeles. De la 16 ani era condamnată pentru ucidere: îşi omorâse copilul, şi mai făcuse şi multe altele. Aşadar, a doua zi, Zamfira a venit la biserică. 

Citeşte mai mult...
 
PDF Imprimare Email
Joi, 16 Mai 2013 09:00

Cum am vrut sa ma fac calugar si de ce nu m-am mai facut

Părintelui Clement Haralam, starețul Zosima al meu
Pe la 25 de ani îmi intrase în cap să le las pe toate și să mă fac călugăr. Eram pe cale să termin Teologia și, cu toate că aveam nevastă acasă, îmi tot căutam de treabă printre frații și  părinții de la Trei Ierarhi. Mă trezeam cu noaptea-n cap să ajung la ceasuri, apoi, peste zi, vindeam la pangar lumînări și iconițe, pe la prînz dădeam o mînă de ajutor la bucătărie, după-amiaza făceam pe ghidul pentru vizitatorii mănăstirii, iar după vecernie mă aciuam printr-o chilie sau alta, pînă dădea starețul peste mine și mă alunga acasă: Du-te, măi, că te-așteaptă nevasta.

Plecam cu ciudă, mă mai încurcam vreun ceas, două prin curte, cu nea Petrică, paznicul, mare amator de povestiri cuvioase, iar a doua zi o luam de la capăt. Cînd se mijea de ziuă, mă găseau iarăși cinstiții părinți la ușa bisericii, ca un pui de bodaproste, așteptînd să înceapă slujba. De la o vreme, nu-l mai slăbeam pe duhovnicul meu, starețul Clement. Călugăr, în sus, călugăr, în jos. Ce-ți trebuie, măi, călugărie? mă lua părintele Clement, om dintr-o bucată și nu prea deprins cu meșteșugul vorbelor alese. Uite-așa, părinte, ziceam eu, n-am pace dacă nu mă fac călugăr. Azi așa, mîine așa.
Citeşte mai mult...
 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

Pagina 1 din 73
 
Calendar


 
 

Ultimile articole
 



Descarcă în formatul preferat.
    

 

 
Православие.Ru  Filme Ortodoxe
Logos.md  Frumoasa.md
Teologie.net  Teologie.md
Biblioteca ortodoxa digitala VIOSTIL  Personalitati basarabene
Biserica Ortodoxa din Moldova